FC Corvinul a rupt colaborarea cu Academia lui Hagi. Ceartă pe un puști de 12 ani

FC Corvinul Hunedoara a denunțat unilateral parteneriatul cu Academia de forbal „Gheorghe Hagi”. Clubul nu a vrut să cedeze un jucător de 12 ani către Farul Constanța.

„Cedarea unor jucători cu potenţial (cum s-a întâmplat recent, în cazul unui junior de 12 ani, la presiunile părinţilor, la clubul FC Farul Constanţa, în condiţii avantajoase doar pentru clubul de primă ligă) nu se va mai face decât dacă beneficiile financiare sunt în concordanță cu investițiile pe care clubul nostru le face în viitorul juniorilor. Dezavuăm practicile şi ingineriile prin care cooptarea unor juniori de perspectivă sunt avantajoase doar pentru una dintre părţi, folosindu-se anumite strategii de convingere a părinţilor, înainte de a se discuta cu reprezentanţii clubului. Concret, nu ne dorim ca, în viitor, Corvinul să mai treacă printr-un alt „caz Lobonţ”, în care să nu beneficieze în niciun fel din transferul jucătorului, având în vedere resursele investite de-a lungul timpului în juniorul aflat în cauză!”, informează reprezentanții FC Corvinul Hunedoara.

Inițial, mama tânărului a reclamat, pe pagina sa de Facebook, faptul că fiul ei nu este lăsat să plece de la Hunedoara, mulțumindu-le, ironic, primarului Dan Bobouțanu și reprezentanților clubului „pentru spulberarea viselor unui copil care până mai ieri iubea fotbalul”. Ulterior, a revenit cu un mesaj în care și-a cerut scuze față de primarul Hunedoarei și față de oficialii FC Corvinul, menționând că Dan Bobouțanu i-a transmis un mesaj în care „mi-a explicat ca au vrut doar să negocieze un contract mai avantajos pentru club, spre binele clubului în care se investește, nu spre răul copilului meu”, a scris Claudia Roman, pe pagina ei de Facebook.

Clubul FC Corvinul a anunțat că a luat decizia de a denunţa, unilateral, parteneriatul pe care îl cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” şi care data din 2020.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.