Peste 52.000 de elevi și preșcolari sunt așteptați luni, 5 septembrie, în unitățile de învățământ din județ

Cursurile anului școlar 2022-2023, debutează luni, 5 septembrie în 239 de unități de învățământ hunedorene, organizate în 108 unități cu personalitate juridică cu învățământ de stat și 14 unități de învățământ particulare.

Pentru începerea anului școlar 2022 – 2023 în condiții optime, în 108 structuri ale unităților școlare au fost efectuate lucrări de reparații curente la instalațiile electrice, termice și sanitare, zugrăveli interioare și exterioare, înlocuit tâmplărie cu geamuri și uși termopan, amenajări săli de clasă, înlocuit parchet în sălile de clasă, reparații grupuri sanitare, amenajări de grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități, construirea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, hidroizolații acoperiș, termoizolații exterioare, amenajări ale curților și aleilor de acces, reparații la săli de sport, modernizări ale unor terenuri de sport, reparații garduri împrejmuire incintă, instalarea de sisteme de supraveghere sau pentru stingerea incendiilor.

În urma accesării de către unitățile administrativ-teritoriale a unor programe cu finanțare internă sau externă (PNDL, PNDR, POR, PRET), au fost finalizate lucrările la obiective de investiții ce au constat în construirea unor grădinițe:
• Grădinița cu Program Normal Geoagiu (3 grupe),
• Grădinița cu Program Normal Orăștie (4 grupe),
• Grădinița cu Program Normal Hărău (2 grupe)
• Grădinița cu Program Prelungit Criscior (2 grupe),
• Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” (4 grupe).

Alte 5 clădiri noi având destinația de grădinițe se află în diferite faze de execuție, având termene de finalizare în anul 2022. Totodată, sunt în proces de reabilitare un număr de 8 clădiri pentru care lucrările au termene de finalizare în anul 2022.

Igienizarea spațiilor de învățământ s-a realizat în toate unitățile de învățământ în vederea respectării normelor de siguranță sanitară.

Un număr de 3 clădiri reprezentând structuri ale unor unități școlare din județ, nu dețin în acest moment, autorizații sanitare de funcționare, din diverse motive referitoare la infrastructură.
Pentru astfel de situații au fost întreprinse măsuri de reabilitare care sunt în curs de derulare. De asemenea, prin diferite programe de finanțare, sunt în curs de execuție clădiri noi, la finalizarea cărora va fi depusă documentația în vederea eliberării autorizațiilor sanitare de funcționare.

La nivel județean, 5 unități de învățământ cu personalitate juridică nu dețin autorizații ISU, încheierea lucrărilor de reabilitare având ca termen de execuție finalul anul 2022.

În ceea ce privește asigurarea combustibilului/agentului termic pentru sezonul rece, 57% dintre unități sunt branșate la rețeaua de termoficare sau sunt dotate cu centrale termice proprii pe gaze naturale, 41% dintre unități au combustibil solid pentru încălzire asigurat în procent de 100%, 2% dintre unitățile au combustibil solid pentru încălzire asigurat în proporție de 35 – 80%.

Din totalul celor 239 de unități de învățământ aparținând sistemului de învățământ de stat, 69 beneficiază de pază proprie, 33 de unități au încheiate contracte cu societăți specializate de pază, iar 7 unități au o formă de pază mixtă. De asemenea, un număr de 153 structuri sunt dotate cu sisteme de supraveghere video, 86 în mediul urban și 59 în mediul rural.

Manualele școlare au fost comandate conform Procedurii de selecție și de comandă a manualelor școlare noi, după calendarul și termenele propuse de Ministerul educației, respectiv, de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Toate comenzile onorate de edituri au fost distribuite unităților de învățământ. Pentru clasele cu nivel de învățământ gimnazial, în data de 1.09.2022 se va finaliza înregistrarea ultimei comenzi pentru manuale școlare, conform programului gestionat de Ministerul Educației, urmând ca aceasta să fie onorată de edituri în cel mai scurt timp.

Anul școlar 2022-2023 debutează cu câteva elemente de noutate legislativă:
– Structura anului școlar fără semestre;
– Rubrică nouă în catalogul școlar, în care elevii vor avea consemnată o singură medie anuală la disciplinele de studiu;
– Introducerea programului de activități „Săptămâna verde” care are drept scop oferirea posibilității elevilor de a explora natura și de a învăța despre mediu și schimbările de climă;
– Noi prevederi cuprinse în Regulamentul-cadru de organizare și fucționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin Ordinul M.E. nr. 4183/04.07.2022, referitoare la contractul educațional, transferul elevilor, organizarea și funcționarea comisiilor din școală etc;
– La sfârșitul lunii octombrie, o săptămână de vacanță școlară pentru toți elevii, nu doar pentru ciclul preșcolar și primar, așa cum era anii școlari anteriori;
– O vacanţă școlară de o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie 2023. Pentru județul Hunedoara, această vacanță a fost programată în săptămâna 13-19 februarie 2023.

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara monitorizează permanent și acordă o atenție deosebită modului de asigurare condițiilor optime pentru desfășurarea activității didactice de calitate și în siguranță, în interesului superior al elevilor, în strânsă colaborare cu părinții și comunitatea.

Ca autoritate publică în domeniul educației, este de datoria noastră să identificăm soluții optime astfel încât să oferim tuturor elevilor acces echitabil la servicii educaționale de calitate.
Avem convingerea că, întreaga activitate trebuie să privească cu încredere reîntoarcerea copiilor în spațiul școlii și să fie solidară în toate eforturile care se întreprind pentru a se asigura cele mai bune și sigure condiții pentru defășurarea actului educațional.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.