(VIDEO) Cum s-a lucrat la „scurtătura” dintre Ghelari și Govăjdia

Construcția noii șosele Ghelari – Govăjdia (DC 110) a început în urmă cu doi ani şi vizează transformarea vechiului de pământ din Ţinutul Pădurenilor, într-unul modern care să facă mai accesibile cele două localităţi cu o bogată tradiţie minieră.

Circa şapte kilometri de drum comunal (cu tot cu ramificaţia spre satul Plop), sunt modernizaţi printr-o investiţie de circa şapte milioane de lei, finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. Primul strat de asfalt a fost turnat încă din 2019, însă cele mai importante lucrări au început recent.

La intrarea în Govăjdia este construit podul peste pârâul Nădrab, iar până la finalizarea lui a fost amenajată o trecere peste apă. Până la amplasarea acesteia, şoferii erau nevoiţi să treacă cu maşinile direct prin pârâu, riscându-şi siguranţa. Tot recent a fost construit şi podeţul peste pârâul Reţişoara, care face ca şoferii să nu mai fie nevoiţi să traverseze prin apă.

Noua şosea este finalizată pe tronsonul dintre Ghelari şi podeţul din valea Reţişoarei, iar între podeţ şi podul de la intrarea în Govăjdia sunt necesare lucrări de asfaltare şi la reţeaua de scurgere a apelor pluviale.

Drumul scurtează cu 15 kilometri traseul pe şosea dintre Ghelari şi Govăjdia. Pe valea Reţişoarei, distanţa între cele două localităţi este de cinci kilometri, iar prin Teliuc, de 20 de kilometri. Circa 4,5 kilometri ai DC 110 sunt în curs de modernizare, la care se adaugă tronsonul adiacent de trei kilometri dintre valea Reţişoarei şi satul Plop.

De construcţia noii şosele din Ţinutul Pădurenilor se vor putea bucura în special oamenii din satul Plop, situat pe o crestă înconjurată de păduri, care se numără printre aşezările pitoreşti din Ţinutul Pădurenilor, aproape inaccesibile  iarna. Mai puţin de zece familii trăiesc aici.

De asemenea, noua şosea va lega două dintre cele mai populare atracţii turistice din Ţinutul Pădurenilor. Ghelari și Govăjdia.

Valea Reţişoarei, traversată de noua şosea, era împânzită în trecut de construcţii miniere, iar câteva dintre ruinele lor mai pot fi văzute şi astăzi. Altele au fost înghiţite de pădure. Minereul de fier scos din minele Ghelariului era coborât spre Furnalul de la Govăjdia pe un Plan înclinat sau prin reţeaua de galerii.

 

 

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.