VĂ INVITĂM SĂ CUNOAȘTEȚI UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA – UNIVERSITATEA DIN INIMA CETĂȚII MARII UNIRI!

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA îmbracă, în acest an, straie de sărbătoare, la împlinirea a 30 de ani de când funcționează ca instituție-simbol a învățământului universitar românesc din Transilvania și ca promotoare a valorilor autentice ale românilor. De trei decenii, Universitatea albaiuliană urmăreşte să contribuie, prin modalităţile specifice ale educaţiei, cercetării şi creaţiei de valori, la păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, la unitatea în diversitate a culturii române, la integrarea activă a acesteia în circuitul european şi universal de valori. Principalul interes al comunității academice albaiuliene este acela de a oferi condiții optime pentru studenți și cadrele didactice, întreaga activitate fiind dirijată spre creșterea valorii profesionale a absolvenţilor, motiv pentru care se are în vedere permanenta îmbunătăţire a ofertei educaționale, a condițiilor de studiu și de practică profesională, precum și a serviciilor oferite studenților noștri.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este o instituţie de învăţământ superior şi cercetare cu caracter public, de stat. În urma evaluării întregii activități de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a primit, din partea ARACIS, calificativul maxim „Grad de încredere ridicat”, valabil pentru următorii 5 ani (2020-2025). În anul 2013 a avut loc și evaluarea internațională a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul programului de evaluare instituţională (IEP), de către Asociaţia Universităţilor Europene (EUA), inclusă în Registrul European al Agenţiilor de Calitate (EQAR).

#gallery-1{margin:auto}#gallery-1 .gallery-item{float:left;margin-top:10px;text-align:center;width:50%}#gallery-1 img{border:2px solid #cfcfcf}#gallery-1 .gallery-caption{margin-left:0}

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este organizată, actualmente, în cinci facultăți: FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOLOGIE, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE, FACULTATEA DE ŞTIINŢE EXACTE ŞI INGINEREŞTI, FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE și FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ.Toate programele de LICENȚĂ, MASTERAT și DOCTORAT sunt acreditate, iar programele de licență recent înființate sunt autorizate, conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011.

Născută odată cu Universitatea, din credința nestrămutată și dăruirea unor intelectuali care au crezut, cu optimism, că la Alba Iulia încă se mai poate scrie istorie și se poate valorifica respectul pentru cultură, FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOLOGIE ființează din anul 1991, cultivând domeniul foarte generos al Ştiinţelor Umaniste, într-un spaţiu definitoriu pentru tot ceea ce înseamnă spiritualitatea noastră naţională. Programele din domeniile Istorie și Filologie beneficiază din plin de bogăţia şi valoarea tezaurului cultural acumulat şi conservat în oraşul Marii Uniri, consacrând semnificaţia specială pe care Alba Iulia o are pentru istoria naţională. Facultatea de Istorie și Filologie este un focar de cultură și de inteligență, promovând interculturalitatea, dialogul fructuos între valorile universale, dar și respectul pentru tradițiile autohtone. Paleta de programe oferite este completă, incluzând studii de licență, masterat și doctorat (domeniile Filologie și Istorie). Facultatea deține și cinci centre de cercetare, recunoscute pe plan național și internațional, în a căror activitate sunt implicați și studenții noștri. Facultatea de Istorie și Filologie include în oferta sa educațională următoarele specializări de LICENȚĂ: Istorie; Limba și literatura română – Limba și literatura engleză; Traducere și interpretare (engleză-franceză și germană-engleză); MASTERAT: Literatură şi cultură românească în context european; Limbă, literatură şi cultură engleză în context european; Identităţi regionale în Europa Central-Răsăriteană; Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural; DOCTORAT în domeniile ISTORIE și FILOLOGIE.

#gallery-2{margin:auto}#gallery-2 .gallery-item{float:left;margin-top:10px;text-align:center;width:33%}#gallery-2 img{border:2px solid #cfcfcf}#gallery-2 .gallery-caption{margin-left:0}

Ştiinţele economice se predau la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia încă din anul înfiinţării acesteia, 1991, când s-a format Colegiul Tehnic şi Economic. Evoluţia ulterioară a specializărilor economice şi dezvoltarea progresivă a FACULTĂŢII DE ŞTIINŢE ECONOMICE au condus spre funcţionarea, în prezent, a unui număr de 7 programe de LICENŢĂ Administrarea afacerilor (în limbile română și engleză); Contabilitate și informatică de gestiune; Economia comerțului, turismului și serviciilor; Finanțe şi bănci; Marketing, 6 programe de MASTER Administrarea afacerilor în comerț, turism şi servicii; Administrarea dezvoltării regionale durabile; Auditul şi controlul agenţilor economici; Sistemul informațional contabil în asistarea deciziilor manageriale; Fiscalitate şi management financiar; Marketing şi promovarea vânzărilor şi a unui program de DOCTORAT în domeniul Contabilitate. Inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor reprezintă o prioritate pentru noi, facultatea colaborând cu peste 150 de entități publice și private în cadrul cărora studenții își desfășoară practica de specialitate.

Alinierea societății românești la tehnologizarea și informatizarea existente pe plan mondial a determinat dezvoltarea, în ultimele decenii, a unui învățământ de profil performant, capabil să furnizeze specialiștii necesari diverselor domenii de activitate. FACULTATEA DE ȘTIINȚE EXACTE ȘI INGINEREȘTI oferă programe de studii de licență și de masterat în domeniile Informatică, Inginerie electronică, Inginerie geodezică, Inginerie civilă și Ingineria mediului, toate aceste specializări fiind acreditate și autorizate ARACIS: programe de LICENȚĂ: Informatică (în limbile Română și Engleză); Măsurători terestre și cadastru; Electronică aplicată; Ingineria mediului; Inginerie urbană și dezvoltare regională; MASTERAT: Sisteme informaționale cadastrale și management imobiliar; Programare avansată și baze de date; Evaluarea, monitorizarea și auditul mediului; Sisteme electronice inteligente avansate. În vederea pregătirii viitorilor informaticieni și ingineri, Facultatea are un corp profesoral remarcabil, cu specialiști recunoscuți în diverse domenii de cercetare. Facultatea, ca parte a Universității, gestionează spații de învățământ, săli de curs și laboratoare dotate corespunzător. Condițiile excelente de studiu sunt întregite de o ambianța cordială, care întărește sentimentul de apartenență la comunitatea academică.

Există diverse forme de reușită în viața profesională, dar nimic nu se compară cu reușita prin vocație. Vocația profesională, exercitarea ei, desăvârșirea prin aspirații dar și prin rigoare, sunt valori care au însoțit încă de la începutul activitatea FACULTĂȚII DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE. Determinarea, modestia, rafinamentul moral și intelectual al celor care se orientează către specializările Facultății de Drept și Științe Sociale sunt deja indicatori ai dezvoltării multor comunități din România. Acest tip de impact este, de fapt, declarația de performanță instituțională. Vocația despre care vorbim și pe care facultatea o promovează la nivelul celor care înțeleg că o lume mai bună înseamnă, în primul rând, cetățeni educați și conștienți de propria valoare, se dezvoltă la nivelul următoarelor programe de LICENȚĂ: Drept; Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar; Administrație publică; Sociologie; Asistență socială; Terapie ocupațională; Kinetoterapie şi motricitate specială; Educaţie fizică şi sportivă și de MASTERAT: Instituții de drept privat; Științe penale și criminalistică; Asistență managerială și administrativă; Dezvoltarea și managementul resurselor umane; Proiectarea și managementul serviciilor sociale și de sănătate; Management educațional; Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici.

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ din Alba Iulia funcţionează conform legislaţiei care statuează învăţământul universitar în România, dar este sub o dublă coordonare: pe de o parte Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar pe de altă parte Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. În cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă funcţionează trei cicluri integrate de studii: licenţă, masterat şi doctorat. Programe de studii pentru LICENŢĂ: Teologie Ortodoxă Pastorală; Muzică Religioasă; Arta Sacră. După finalizarea licenţei, oferim posibilitatea de continuare a studiilor prin două programe de MASTERAT: Teologie Comparată şi Mediere interculturală şi interreligioasă. Şcoala Doctorală, prin conducătorii de doctorat şi prin programele de studiu aferente, acoperă o vastă arie de cercetare, de la teologia sistematică şi bioetică (istoria şi filosofia religiilor, dogmatică, morală, etica vieţii) la teologia practică (liturgică, muzică, omiletică şi catehetică).

În prezent, dotarea Universității, a laboratoarelor didactice şi de cercetare, corespunde stadiului actual de dezvoltare a cunoaşterii ştiinţifice şi este comparabilă cu cea din universităţile dezvoltate din Europa. Efortul investiţional sistematic prevăzut prin planurile strategice de dezvoltare a asigurat extinderea şi modernizarea spaţiilor de învăţământ, cercetare, servicii sociale şi culturale pentru studenţi şi cadre didactice, astfel încât Universitatea are în proprietate sau în administrare un număr de 16 clădiri destinate activităţilor de învăţare şi cercetare (multe dintre ele clădiri de patrimoniu național), 4 cămine studenţeşti la standarde europene (cu o capacitate totală de cazare de peste 800 de locuri; amenajările şi dotările standard ale fiecărui cămin: camere cu 3 locuri, mobilier ultramodern, grup sanitar propriu, frigider, TV; oficiu cu maşini de spălat automate, sală multifuncţională, săli de lectură, oficii dotate cu aragaz şi hote electrice; conexiune INTERNET în fiecare cameră), o Bibliotecă Universitară (care include un fond important de cărți și periodice, cinci sălide lectură specializate, cu acces liber la raft şi de o Bibliotecă virtuală), un restaurant studențesc și o sală de sport modernă. Este în derulare un amplu proces investiţional de construire a noi spaţii de învăţământ şi cercetare (Corpul H al Universității, în valoare totală de 24.391.855,22 lei), dar și a unui nou cămin studențesc (cu o capacitate de 123 de camere, 246 de locuri; investiția se ridică la aproape 25.000.000 de lei), care se va finaliza în această toamnă.

În vederea asigurării mobilităților studențești internaționale, Universitatea a încheiat acorduri generale de colaborare şi parteneriate ERASMUS+ cu un număr de peste 190 de universităţi şi instituţii din întreaga lume (Austria, Australia, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, China, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Lituania, Malaezia, Mexic, Macedonia, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Spania, Slovenia, Suedia, Turcia, Ungaria, Ucraina ș.m.a.

În Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia funcţionează două asociaţii studenţeşti: Liga Studenţilor (L.S.U.A.) şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România A.S.C.O.R. – filiala Alba Iulia), ambele desfăşurând o gamă largă de activităţi culturale, științifice, sportive și de voluntariat.

În acest an, Admiterea la UAB se va organiza online, la majoritatea programelor de licență criteriul de selecție fiind media la Bacalaureat. Universitatea scoate la concurs locuri subvenționate și cu taxă, pentru învățământul cu frecvență și pentru învățământul la distanță. Toate detaliile despre ADMITEREA 2021 (metodologie, specializări, număr de locuri scoase la concurs, criterii de selecție, calendarul Admiterii, facilități etc.) se regăsesc la adresa admitere.uab.ro .

Așteptăm absolvenții de liceu să devină, și ei, STUDENȚII DIN INIMA CETĂȚII MARII UNIRI și să se bucure de o studenție frumoasă, pregătindu-se pentru o carieră de succes!

Biroul de presă al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.