SE TAIE PANGLICA LA NOUL RMN AL SPITALULUI DIN DEVA

Noul aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), care a ajuns la finele lunii septembrie la Spitalul Județean de Urgență Deva, va fi inaugurat joi, urmând să se stabilească și data la care primul pacient va fi investigat. Aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică a fost achiziționat de Ministerul Sănătății prin Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane euro, bani din care s-au achiziționat echipamente mediale pentru mai multe spitale din țară.

Spațiul care găzduiește noul aparat, în suprafață de 160 de metri pătrați, se află la intrarea în istituția spitalicească, în locul în care a funcționat direcțiunea. Urmează să fie făcute probe cu noua aparatură, iar personalul medical să fie instruit pentru a putea lucra cu acest dispozitiv. Având în vedere că accesul se va face prin holul principal, se va asigura un acces facil al pacienților. Odată cu punerea în funcțiune a acestui RMN, hunedorenii nu vor mai fi nevoiți să apeleze la serviciile din mediul privat pentru acest tip de investigații.

Un spațiu generos pentru noul dispozitiv

Spațiul în care va funcționa aparatul RMN va cuprinde: cabinet de investigații, cabină de comandă, spațiu pentru pregătirea pacienților, spațiu pentru pregătirea pacienților minori (care cuprinde o încăpere pentru anestezie generală și pentru trezire), sală de așteptare, grupuri sanitare, vestiar, birou pentru personalul medical și un spațiu de depozitare pentru produsele farmaceutice.

Aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică a fost achiziționat de Ministerul Sănătății prin Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială în valoare totală de 250 de milioane euro. Prin realizarea acestei investiții, se crește semnificativ nivelul actului medical, asigurând investigații de înaltă performanță.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.