PROIECTE DE ZECI DE MILIARDE DE LEI DERULATE DE PRIMĂRIA CRIȘCIOR

Unul dintre cele mai ample proiecte derulate în comuna Crișcior, cel de modernizare a infrastructurii rutiere, se va încheia luna viitoare, iar edilul șef împreună cu echipa sa lucrează de zor la alte proiecte menite să schimbe fața comunei din Țara Zarandului. Mai mult, până la sfârșitul anului urmează să fie scoase la licitație proiectele privind reabilitare și extinderea clădirii primăriei, precum și cel de modernizare a dispensarului din comună. De asemenea, o altă mare izbândă pentru primarul Ovidiu Furdui este aceea că, după rectificarea bugetară, a reușit să achite, la zi, salariile restante pentru însoțitorilor persoanelor cu dizabilității.

S-a lucrat pe brânci la infrastructura rutieră din comuna Crișcior, unde primăria a derulat cel mai amplu proiect de asfaltare, cu finanțare prin AFIR, pe măsura 7.2., în valoare de un milion de euro, iar acum lucrările sunt aproape de final. „S-a lucrat, timp de trei luni, la asfaltarea mai multor străzi din Crișcior și satul Zdrapți, au fost ridicate ziduri de sprijin, precum și parapeți din beton, dat fiind faptul că aceste drumuri șerpuiesc de-a lungul unor râuri, și a fost construit un pod peste râul Bucureșci. Este vorba de aproximativ patru kilometri de drum, însă lucrările au fost de anvergură. Luna viitoare, în noiembrie, sperăm să putem face recepția lucrărilor, dat fiind faptul că actualmente sunt finalizate în proporție de 95 la sută”, a declarat primarul comunei Crișcior, Ovidiu Furdui.

Grădiniță cu program prelungit, gata în martie. Alte două proiecte scoase la licitație

O serie de alte proiecte de anvergură sunt programate să se deruleze, în acest an, în comuna zărăndeană. Primarul Ovidiu Furdui spune că lucrările la clădirea grădiniței cu program prelungit din comună sunt gata în proporție de 80 la sută. „Urmează ca în perioada imediat următoare să fie montate ușile și ferestrele, astfel că, și pe timpul iernii se vor putea derula lucrările în interiorul clădirii. Astfel, sper ca, în luna martie a anului viitor, să inaugurăm grădinița în care își vor desfășura activitățile preșcolarii din comună”, a precizat Ovidiu Furdui.

Alte două proiecte importante, cel privind reabilitarea și extinderea clădirii primăriei, care are o valoare de peste 800.000 de lei, și cel de modernizare a dispensarului, de peste 3 milioane de lei, vor fi scoase la licitație.

Două capele, funcționale în Crișcior și Zdrapți

Un alt proiect la care se lucrează de zor este cel de extindere a unei capele din satul Crișcior, precum și de construcție a uneia și în satul Zdrapți. „Lucrările sunt în plină desfășurare, fiind finalizate în proporție de 95 la sută la capela din Crișcior, unde clădirea a fost extinsă. De asemenea, în satul Zdrapți, unde nu exista o astfel de clădire, am preluat o casă veche, care a fost refăcută, urmând ca și aici, în luna martie a anului viitor, să se încheie lucrările”, a mai adăugat primarul comunei Crișcior.

Lucrări de decolmatare, în desfășurare

Mai mult, Primăria Crișcior, în colaborare cu Administrația Bazinală de Apă Crișuri, a demarat ample lucrări de decolmatare și amenajare pe cursurile de apă Râul Crișul Alb și Valea Bucureșci. Potrivit edilului șef, astfel de lucrări nu s-au mai derulat în comună în ultimii 50 de ani.

Comuna Crișcior este așezată în nord – vestul Munților Metaliferi, de-o parte și de alta a Crișului Alb și în estul depresiunii Brad. Situată la confluența Crișului Alb cu râul Bucureșci, Crișciorul se învecinează în partea de est cu comuna Bucureșci, la nord cu satul Mihăileni iar la sud cu satele Ormindea și Hărtăgani. Drumul național DN 74 ( Brad–Abrud) străbate comuna Crișcior făcând legătura cu municipiul Cluj Napoca prin Abrud – Câmpeni – Turda – Cluj Napoca (pe acest ultim tronson, prin E60 sau prin A3, autostrada Transilvania, tronsonul Turda – Gilău.

Comuna Crișcior este alcătuită din patru sate: Crișcior (atestat documentar din anul 1439), Valea Arsului (atestat documentar din anul 1825), Zdrapți (atestat documentar din anul 1441) și Barza (atestat documentar din anul 1909) având o suprafață totală de 4.019 hectare și o populație de 3.850 de locuitori.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.