POVESTEA RESTAURANTULUI CORVINUL, LOCUL FAIMOS UNDE A CINAT NIKITA HRUŞCIOV

Fostul restaurant Corvinul şi-a pierdut strălucirea din primele decenii ale regimului comunist, când devenise locul favorit de petrecere al mai marilor regimului comunist. Complexul înființat la mijlocul anilor ’50, rămas aproape pustiu în ultimii ani, păstrează o istorie interesantă, pe care puțini români o cunosc. Aici a luat masa Nikita Hruşciov, omul care a condus Uniunea Sovietică timp de peste un deceniu după moartea lui Stalin, iar liderii comuniști Nicolae Ceaușescu și Gheorghe Gheorghiu Dej i-au fost clienți fideli locului în timpul vizitelor pe care le-au făcut în Hunedoara.

Restaurantul Corvinul a fost proiectat şi construit în primul deceniu de comunism, în mijlocul cvartalului O.M. (Oraşul Muncitoresc) – cel mai vechi cartier de blocuri al Hunedoarei. Arhitectura clădirii a fost inspirată din cea a unor construcţii reprezentative pentru arhitectura sovietică din „epoca Stalin”. „Restaurantul Corvinul reprezintă una dintre cele mai spectaculoase clădiri finalizate în Hunedoara la începutul anilor ’50. Proiectat iniţial pentru a servi drept centru cultural, destinaţia i-a fost grabnic modificată. Din punct de vedere arhitectural, clădirea reprezintă similtitudini surprinzătoare cu Pavilionul Caucazului de Nord din Parcul expoziţional moscovit al „Expoziţiei agricole Unionale” (n.r. marele complex expoziţional din Moscova, întins pe mai mult de 500 de hectare). Stalin era fiul unui georgian şi al unei osete, iar pe parcursul primilor ani ai regimului comunist, arhitecţii au întreprins numeroase vizite de documentare în zona Caucazului de Nord, pentru a se familiariza cu soluţiile cele mai potrivite de proiectare. Preluarea unei reprezentări simbolice a liderului sovietic şi implantarea acesteia în spaţiul românesc siderurgic reprezintă inclusiv un mecanism propagandistic de substituire a identităţii locale cu cea sovietică”, scria arhitecta Mara Mărginean, autoarea volumului „Ferestre spre furnalul roşu.Urbanism şi cotidian în Hunedoara şi Călan (1945 – 1968)”.


La începutul anilor ’60, locul de relaxare al hunedorenilor l-a găzduit pe liderul sovietic Nikita Hruşciov. Omul politic care a condus URSS între anii 1953 şi 1964, în timpul Războiului Rece, a vizitat Hunedoara în 21 iunie 1962 şi a cinat la restaurantul din O.M., împreună cu Gheorghe Gheorghiu Dej şi cu Nicolae Ceauşescu. Vizita urmașului lui Stalin la conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a fost un eveniment unic în istoria oraşului. „Întreaga populaţie de 55.000 de locuitori ai Hunedoarei a ieşit în stradă, înfruntând cu steguleţe roşii fluturate energic căldura tropicală, pentru a-i aduce onoruri liderului sovietic şi oficialităţilor guvernului comunist. Încă înainte cu mult de sosirea lui Hruşciov cu trenul special, mulţimi mari de oameni au fost aduse la gară pentru a repeta lozincile de întâmpinare. Hruşciov călătorise întreaga noapte spre Hunedoara, după ce vizitase rafinăriile de petrol din Oneşti. Urma să plece din Hunedoara spre Lupeni, unde se află cele mai importante mine de cărbune din România”, relatau reporterii Associated Press, într-un reportaj publicat în presa occidentală.

Înainte de a ajunge la Restaurantul Corvinul, Nikita Hruşciov a vizitat combinatul siderurgic unde i-au fost prezentate planurile noului oraş muncitoresc şi ale centrului industrial. Apoi a ţinut un discurs pe noul,la acea vreme, stadion Corvinul, în faţa a peste 30.000 de oameni. Delegaţia a fost invitată la recepția oferită la Restaurantul Corvinul, la finalul căreia, a părăsit Hunedoara, pentru a se îndrepta spre Valea Jiului. După 1990, complexul a fost privatizat, iar unele dintre spațiile sale au fost renovate pentru a găzdui săli de nunți, un motel, restaurante, terase, cluburi, săli de fitness. Cele mai multe dintre afaceri au fost închise, iar spațiile goale așteaptă vremuri mai bune.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.