Părintele Gurie a fost comemorat la Deva

Fostul episcop Gurie, al Devei și Hunedoarei, a fost comemorat vineri, la împlinirea unui an de la moartea sa. Slujba de pomenire a fost oficiată în Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Deva de mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Ierarhul a lăsat în urma sa o mulțime de realizări venite în sprijinul comunității. Două dintre proiectele sale au continuat în Deva.

În luna august, a fost inaugurată Grădinița „Episcop Gurie Georgiu”, un proiect al fostului episcop, demarat în urmă cu trei ani, la Deva. Grădinița are capacitatea de 80 de locuri și este una dintre cele mai moderne din județul Hunedoara. Pe un deal de la marginea Devei, un alt proiect demarat de episcopul Gurie, vizează construirea unui complex denumit Așezământul „Părintele Arsenie Boca”, care va cuprinde o mănăstire, o școală, un azil pentru vârstnici și un spital de îngrijiri paliative. Lucrările au început în 2021 și pentru că sunt complexe și de lungă durată, în apropierea șantierului a fost ridicată o biserică de lemn. Sunt finanțate de Episcopia Devei și Hunedoarei, de municipalitatea din Deva și prin intermediul donațiilor.

În urmă cu un an, părintele Gurie a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, la două săptămâni după ce fusese internat în Secţia de Boli Infecţioase şi transferat apoi, o zi mai târziu, la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Un stop cardio-respirator, care a urmat unei îndelungi suferinţe cauzate de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, i-a adus moartea, chiar în ziua în care medicii pregăteau transferul acestuia, cu un elicopter medical, la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

Preotul s-a născut în 31 decembrie 1968, în localitatea Huţa – Chiuieşti din judeţul Cluj. A fost călugăr la Mănăstirea Lainici și a studiat teologia la facultatea din Craiova, urmând apoi cursurile de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova. În luna iulie a anului 2001 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”. În urma înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, a fost ales episcop titular al eparhiei şi înscăunat la Deva pe 29 noiembrie acelaşi an. A murit în 21 octombrie 2021, la vârsta de 52 de ani.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.