ÎN LIGA 1 DE FUTSAL. AUTOBERGAMO DEVA JOACĂ LA ODORHEI

În Liga 1 de futsal s-au disputat partidele etapei a șasea, penultima a sezonului regulat, una în care a stat FK Odorheiu Secuiesc, ocupanta poziției a cincea.

În ultimul joc al rundei, liderul cu punctaj maxim, Imperial Wet Miercurea Cius, s-a impus categoric, cu 18-0, pe terenul ultimei clasate, Clujana Cluj.

Apreciați de fostul antrenor

În celelalte jocuri ale rundei, Dunărea Călărași, a treia clasată, a câștigat, cu 6-2, pe terenul echipei de locul al patrulea, Informatica Timișoara, iar Autobergamo Deva, acum pe cinci, a reușit un rezultat bun acasă, remizând, scor 4-4, cu echipa de pe doi, United Galați. Rezultatul, unul surprinzător, în condițiile în care vicecampioana are un lot extrem de valoros, cu mulți internaționali, comparativ cu tânăra echipă a Devei, l-a nemulțumit, evident, pe antrenorul gălățenilor, Florin Ignat. Cu toate acestea, Ignat, fost, până nu demult, antrenor – jucător la Autobergamo, a apreciat jocul celor de la Autobergamo. “Așa se întâmplă când vrei să păcălești futsalul. Sunt dezamăgit de multe aspecte din jocul de astăzi. Cu siguranță n-o să trecem ușor peste ele, dar sunt sigur că vor urma alte meciuri, la care sper, din tot sufletul, să ne prezentăm altfel. Cu sifuranță Deva e o echipă foarte bună. Au jucători de valoare, de perspectivă și, dacă se muncește cu ei, cu siguranță o să fie bine”, a declarat, după meci, Florin Ignat.

Cu gândul la play-off

Cei de la Autobergamo au fost mukțumiți de rezultat, dar și de joc, dar se gândesc la meciurile viitoare, în perspectiva calificării în play-off, fază a competiției în care vor accede primele patru clasate la finalul sezonului regulat. Iar unul dintre ele va fi chiar astăzi, de la ora 18.15, în deplasare, la FK Odorheiu Secuiesc, într-o partidă din etapa a șaptea, ultima a turului. “Am văzut o echipă tânără, curată, formată din copii cu suflet. Au fost multe greșeli, normal, dar sunt copii și n-ai ce face. Deocamdată la Deva putem spune că pe aici nu se trece. Nu ne-au bătut nici Călărașiul, nici Galațiul și îi felicit pe băieți pentru asta. Acum urmeazăp un meci poate nu la fel de greu, dar mult mai important decât cel cu Galațiul, cel de la Odorhei. Apoi va fi și meciul, la fel de important cu Timișoara. Acele meciuri trebuioe câștigate. Sper să fie toți băieții sănătoși, pentru că în jocul cu Galațiul am avut probleme de efectiv, iar Pieptea și Iago au jucat nerefăcuți complet. Dar cea mai mare bucurie mi-a făcut-o publicul, care susține echipa. Sper, pentru oraș, pentru echipă, pentru suporteri, să ajungem în play-off “, a dcelarat Dorin Popa, președintele de la Autobergamo Deva.

Pot ajunge pe locul patru

Tot astăzi, dar de la ora 16.00, se joacă meciul dintre Ciuc și Timișoara, iar un succes așteptat al gazdelor acestui joc, coroborat cu o victorie a Devei la Odorhei, ar duce pe Autobergamo pe locul al patrulea, unul de play-off. În clasament conduce Imperial Wet, cu 15 puncte, urmată de Galați și Călărași (ambele cu 10, diferența fiind făcută de golaveraj), Timișoara (7), Deva (5), Odorhei (3) și Cluj (0). Aici trebuie făcută precizarea că Călărașiul are șase meciuri jucate, celelalte echipe având câte cinci, iar Timișoara a fost penalizată cu două puncte. În ultimul meci al turului, vineri, de la ora 18.00, se vor întâlni United Galați cu Clujana Cluj.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.