IARNĂ DE POVESTE ÎN ȚINUTUL PĂDURENILOR

A nins abundent la sfârşit de săptămână pe crestele din Ţinutul Pădurenilor, unde se află unele dintre cele mai pitoreşti aşezări din România. În munţii Hunedoarei, temperaturile au scăzut, sâmbătă seară, la minus 5 grade, iar zăpada viscolită a îngreunat călătoriile.

La capătul drumurilor spre Vadu Dobrii, Poiana Răchiţelii, Bătrâna sau Lunca Cernii, oaspeţii găsesc o atmosferă de poveste: uliţe albe brăzdate de urmele săniilor şi ale atv-urilor, case vechi din lemn cu acoperişuri care par să se îndoaie sub greutatea zăpezii, animate de norii de fum gri izvorâţi din coşuri şi păduri argintii care se întind peste dealuri, din jurul satelor, până în locurile cele mai îndepărtate.

Unul dintre locurile ale căror privelişti au prins strălucire odată cu primele zăpezi este Poiana Răchiţeli, un sat din comuna Cerbăl, aflat la circa 40 de kilometri de Hunedoara, în Munţii Poiana Ruscă. Mai puţin de 100 de oameni locuiesc în cătunul înconjurat de codrii seculari, aflat la 1.000 de metri altitudine, la izvoarele râului Zlaşti. Sunt obişnuiţi cu vitregia iernilor la munte şi povestesc că în trecut, zăpezile făceau ca aceste locuri să rămână izolate săptămâni în şir.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.