CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunilor E și D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva

CNAIR a semnat cu Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o contractul pentru ,,Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D’’.

 

Valoarea contractului este de 1.826.845.634,11 Lei fără TVA.

Finanțarea este asigurată prin PNRR.

 

Durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor.

 

Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

 

Conform condițiilor din acordul de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.

 

Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.

 

CNAIR

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.