ADMINISTRAŢIE. PRIMARUL DEVEI, TOT MAI IMPLICAT ÎN PROBLEMELE TERMOCENTRALEI MINTIA

Florin Oancea, primarul Devei, a avut o nouă rundă de discuţii cu conducerea termocentralei Mintia pentru că “prioritatea numărul unu este căldura şi apa caldă pentru deveni”, după cum informa Oancea într-un mesaj public

 

 

“Împreună cu colegii din Primărie am avut astăzi (luni, 2 decembrie 2019, n.red.) o întâlnire, la sediul Termocentralei Mintia, cu conducerea Termocentralei şi reprezentanţii sindicatelor. Am avut o discuţie aplicată, pe chestiuni economice şi juridice, pentru a fixa agenda întâlnirii pe care o vom avea la Guvern, în scopul preluării Termocentralei Mintia de către Primăria Deva. În ce ne priveşte, deşi Termocentrala Mintia nu se află (încă) în subordinea noastră, prioritatea numărul 1 a mea, ca primar, şi a Primăriei Deva este să ajutăm cu tot ceea ce putem Termocentrala, pentru ca devenii racordaţi la sistemul centralizat să aibă căldură şi apă caldă pe toată durata iernii”, transmite Oancea printr-un mesaj public.

Cărbunele din Indonezia pare OK

Potrivit datelor deţinute de şefii Primăriei Deva,  ar fi mai mult de 4.000 de locuinţe din municipiu, școli, grădinițe, Spitalul Județean, instituții publice și aproximativ 300 de agenți economici care sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. În total, peste 18.000 de deveni beneficiază de apa caldă şi agentul termic furnizate de Termocentrala Mintia. Primarul Devei este atent la felul în care se derulează procedurile juridice şi financiare, ieşirea sau nu din insolvenţă, desprinderea Termocentralei Mintia de CEH, eliberarea firmei de datorii. “Vestea bună este că probele tehnologice cu cărbunele subbituminos din Indonezia au avut rezultate pozitive, astfel încât Termocentrala Mintia să nu mai fie dependentă de huila din Valea Jiului şi să respecte pe deplin normele de poluare. Sunt încrezător că vom reuşi, împreună, să viabilizăm Termocentrala Mintia, de care devenii au atâta nevoie”, declară Florin Oancea. Primarul Devei a transmis şi un mesaj către angajaţii termocentralei care a împlinit zilele trecute jumătate de veac de funcţionare. “Le  doresc celor 800 de energeticieni de la Mintia LA MULŢI ANI şi să aibă încredere că vom reuşi să fie bine!”, promite Oancea.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.