(VIDEO) Șantierul de la Sântuhalm. Cum s-a lucrat la giratoriu

De circa o lună și jumătate, zona de la marginea Devei se află în șantier. Intersecția semaforizată va fi transformată într-un giratoriu care, susțin autoritățile din Deva, va fluidiza traficul rutier.

Se lucrează în prezent la construcția inelului central al sensului giratoriu, la sistemul de canalizare, la noile trotuare și la supralărgirea benzilor de circulație. Alte lucrări așteptate vizează amenajarea structurii rutiere, amenajarea unor zone verzi cu sistem de irigaţie, montarea instalaţiilor de iluminat stradal cu corpuri LED, realizarea sistemului de colectare şi evacuare a apelor pluviale. Căile de intrare-ieşire din sensul giratoriu vor avea câte două benzi de circulaţie, a informat Primăria Deva, beneficiarul proiectului.

Întreaga investiție se ridică la peste trei milioane de lei – noul giratoriu fiind unul dintre cele mai scumpe astfel de construcții din județul Hunedoara. Fondurile pentru amenajarea sa au fost alocate din bugetul local al municipalității din Deva, iar noul sens giratoriu va fi finalizat în acest an, susţin reprezentanţii primăriei.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.