Lacul de carieră, adânc de peste 100 de metri în unele locuri, acoperă în prezent o mare parte din rămășițele vechii exploatări miniere de la Teliucu Inferior.
Alimentat de izvoare subterane, lacul s-a extins an de an cu repeziciune, iar nivelul său este în continuă creștere. Apele au înghițit cea mai mare parte a fostei carierei, drumurile industriale ale acesteia, construcțiile miniere și vechile galerii. Au transformat fosta carieră a minelor de fier într-o căldare uriașă, întinsă pe aproape 20 de hectare, cu maluri abrupte, pe care din loc în loc se văd urmele lăsate de alunecările de teren.
Terenurile de lângă Lacul Teliuc sunt ocupate de vatra localității miniere și de numeroasele ruine ale fostei mine de fier. La câțiva kilometri în susul râului Cerna se înalță arcul uriaș de beton al barajului Cinciș – Cerna, al lacului de acumulare amenajat la începutul anilor ´60 pentru a asigura alimentarea cu apă a Hunedoarei și a combinatului siderurgic.
Din acei ani, datează cele mai mari investiții în minele de fier de la Teliuc și Ghelari, construcțiile uriașe dispărute sau ruinate complet în ultimele decenii.
Cele două exploatări învecinate din Munții Poiana Ruscă au luat avânt la începutul anilor ´50, când după o serie de cercetări geologice au intrat în exploatare câteva rezerve bogate de fier descoperite la acea vreme.
După 1990, lucrările miniere au fost din ce în ce mai reduse, iar adâncimea tot mai mare de extracție a minereului a implicat costuri mari de producție.
În aceeași perioadă, noua lege a pensiilor, care prevedea că minerii se puteau pensiona la 45 de ani în condiţiile în care aveau 20 de ani în subteran, a dus la reducerea masivă a numărului de salariaţi. Au urmat primele mari disponibilizări din minerit, care în 1997 au redus cu o treime numărul salariaților. Cei mai mulți dintre sutele de mineri disponibilizați proveneau din alte zone ale României și s-au întors în locurile natale.
La fel ca și în alte mine din județul Hunedoara, exploatările din Teliucu Inferior și Ghelari nu au mai fost retehnologizate după 1990, funcţionau cu utilaje şi instalaţii care îşi depăşiseră de mai mulţi ani termenul de casare, vagoneţii şi uneltele minerilor au devenit insuficiente, iar improvizaţiile erau folosite pentru a prelungi agonia secţiilor miniere.
Minele Ghelari și Teliuc şi uzina de preparare de la Teliuc au fost închise la mijlocul anilor 2000, iar în scurt timp au început distrugerile vechilor clădiri. În Teliucu Inferior au rămas zeci de hectare ocupate cu ruine şi dărâmături, un lac uriaş amenajat pe locul fostei cariere a minelor Centrală şi de Est, dar şi trei halde de steril care împreună se întind pe aproape 100 de hectare.
Multe dintre vechile construcţii au fost „schilodite” de căutătorii de fier vechi, altele s-au ruinat odată cu trecerea timpului, au fost înghiţite de pădure ori au primit alte întrebuinţări.
Leave a Reply