(VIDEO) Mii de oameni au ajuns la început de an la Mănăstirea Prislop

Au fost mii de oameni la început de an la Mănăstirea Prislop. Sâmbătă, pelerinii care au vrut să se roage în faţa mormântului lui Arsenie Boca au trebuit să aştepte chiar şi câteva zeci de minute pentru a ajunge în faţa acestuia.

Spre deosebire de 28 noiembrie 2020, în ziua comemorării duhovnicului Arsenie Boca, când circuitul de vizitare a fost delimitat cu garduri metalice, iar din loc în loc oaspeţilor mănăstirii le-au fost puse la dispoziţie recipiente cu dezinfectant, de această dată gardurile au lipsit, iar soluţiile de dezinfectare a mâinilor puteau fi găsite doar la intrarea în curte.

Mănăstirea Prislop, unul dintre cele mai vizitate locuri istorice din vestul ţării, datează din secolul al XIV-lea, şi a devenit un mare loc de pelerinaj datorită duhovnicului Arsenie Boca, una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei. Arsenie Boca a slujit la mănăstirea Prislop din anul 1948, după ce fusese mutat din mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş. În zilele de sărbătoare, mii de pelerini în mănăstirea din Ţara Haţegului, pentru a se ruga în faţa mormântului părintelui Arsenie Boca.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.