Fotografiile realizate la începutul anilor ´60, când lacul de acumulare Cinciș se afla în primii săi ani de existenţă, îl înfăţişau înconjurat de dealurile acoperite doar parţial de pădure, pe care localnicii încă îşi puteau paşte vitele şi oile.
În deceniile următoare, mai multe sate din zona Cincişului au dispărut: unele brutal, încă din primii ani ai construcţiei barajului, părăsite de localnicii strămutaţi în noul sat Cinciş – Cerna, pentru ca vetrele lor să rămână sub ape; altele, rămase pe maluri şi pe crestele din jurul noului lac, într-un ritm mai lent, din cauza migraţiei oamenilor spre noul centru siderurgic Hunedoara.
Pe malul nordic al apei, locul vechilor sate dispărute, al livezilor şi păşunilor lor a fost luat de pădurea care acoperă complet versanţii. Pe ţărmul opus, mai accesibil datorită şoselei Hunedoara – Topliţa, pădurea câştigă teren în zonele abrupte, însă o fac şi oamenii, care în ultimele trei decenii au ridicat aici zeci de case de locuit şi vacanţă şi pensiuni. Şi aici însă multe dealuri golaşe, folosite în trecut de amatorii de excursii cu cortul au lăsat loc pădurii.
Barajul Lacului Cinciş a fost construit în timp record la începutul anilor ´60, într-o vreme în care combinatul siderurgic din Hunedoara, pe care urma să îl deservească, se afla în plină dezvoltare, fiind unul dintre cele mai mari din sud-estul Europei.
Lacul de acumulare Cinciş are o întindere de peste 250 de hectare şi o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă şi a înghiţit în anii ´60 vetrele satelor Cinciş, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni, aşezări vechi din Ţinutul Pădurenilor, cu o istorie de peste jumătate de mileniu, unele păstrătoare ale unor vestigii antice.
Nu doar oamenii din localităţile strămutate din valea Cernei au fost afectaţi de noua amenajare hidrografică. Pe crestele dealurilor care înconjoară lacul, mai multe sate au rămas aproape pustii, una dintre cauze fiind lipsa drumurilor de acces şi a investiţiilor menite să transforme aşezările într-unele „viabile” – potrivit clasificării de care s-au bucurat o parte din satele României în timpul regimului Ceauşescu. Pădurea a înghiţit aproape complet satele Mosoru, Ţaţa, Mladin, Tătăuş, Curpenii Silvaşului şi Valea Tâlharilor. Deşi se află la mai puţin de 20 de kilometri de Hunedoara, unele cătune mai sunt locuite de câte-o familie, în timp ce altele au fost complet abandonate.
Leave a Reply