(VIDEO) Cartierul palatelor cu turnulețe din Hunedoara se extinde

În anii 90, la marginea Hunedoarei, câteva familii de romi din Hunedoara, îmbogăţite – spun localnicii – unele de pe urma afacerilor cu fier vechi din combinatul siderurgic aflat în declin, altele după ce au plecat în Occident, au ridicat în locul unor vechi bordeie clădiri cu două-trei etaje, cu acoperişuri lucitoare amenajate în stilul pagodelor asiatice.

Noile case au fost privite la început cu surprindere de localnici, apoi turiştii au fost cei care le-au remarcat. Autobuzele cu străini au început să încetinească la trecerea prin zonă, pentru ca vizitatorii Hunedoarei să poată face fotografii.

Cu timpul, numărul „palatelor cu turnuleţe” din zona Hăşdatului, a tot crescut, ajungând în prezent la aproape 100. Însă multe dintre ele nu sunt locuite permanent, proprietarii lor fiind plecaţi în Occident.

Noile vile sunt uşor de distins în peisajul cartierului: au gardurile şi porţile din fier forjat, împodobite cu foiţe metalice aurii şi argintii, nu au grădini, însă curţile sunt pavate complet – puţini localnici alegând să păstreze arbori ornamentali sau alte forme de vegetaţie.

Treptele caselor sunt realizate din marmură, faţadele sunt zugrăvite în culori vii, acoperişurile de tablă sunt realizate în mai multe straturi, şi ele bogat împodobite, iar numele proprietarilor este inscripţionat deasupra mansardelor sau a porţilor. Aici pot fi văzute „vila lui Maradona”, „vila lui Piedone”, „vila lui Chaplin” şi ale altor localnici cu nume de celebrităţi. În interior, mobilierul masiv şi capitonat şi marmura oferă camerelor şi holurilor un aspect aparte.

Zona de la marginea Hunedoarei continuă se se extindă. Mai multe „palate” sunt în şantier, iar muncitorii lucrează de zor la ridicarea lor. O serie de imagini publicate recent, pe Facebook, a stârnit un val de reacţii, unele ironice, despre cartierul de vile unde locuiesc cele mai înstărite familii de romi.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.