(VIDEO) Așteptare îndelungată pentru noua pistă de atletism din Deva

Lucrările la construcția noii piste de atletism a Stadionului municipal „Cetate” din Deva au început în luna iunie a anului trecut, iar potrivit contractului, semnat în martie 2020, termenul de finalizare a investiției era de cinci luni.

La aproape un an de la semnarea ordinului de execuție a lucrărilor, acestea nu au fost realizate, iar în ultimele luni constrcutorii nu au mai fost văzuți pe șantier. Terenul viitoarei piste este acoperit cu beton, urmând să fie turnat stratul de material elastic (Mondo Sport Flex). Potrivit reprezentanților Primăriei Deva, operațiunea complexă a fost amânată până când temperaturile zilnice vor crește suficient pentru a permite turnarea stratului de cauciuc în condiții optime.

Peste 5,5 milioane de lei costă noua pistă de atletism care înconjoară terenul de fotbal de la poalele Cetății Devei. Aceasta va avea 15.700 de metri pătraţi, o lungime de minimum 400 de metri şi opt culoare de alergare.

Pista este prevăzută cu opt culoare de alergare, iar în spatele porţilor de fotbal vor fi amenajate opt sectoare speciale de atletism – aruncare cu suliţa, aruncarea greutăţii, groapă cu nisip, săritura cu prăjina, alergare, săritură în lungime şi triplusalt etc. Pista de atletism va respecta toate prevederile Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF) cu referire la suprafeţele de concurs (dimensiuni, calitate material, număr discipline) şi va fi omologată pentru concursuri naţionale şi internaţionale. Va fi una dintre cele mai moderne din România, susținea primarul Devei, Florin Oancea.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.