VEȘTILE BUNE DATE DE MEDICUL MILITAR CONSTANTIN VLASE, DESPRE SPITALUL JUDEȚEAN DEVA

Ministerul Apărării Naționale a publicat pe pagina de Facebook a instituției un mesaj al lt. Col. Constantin Vlase, manager al Spitalului Județean de Urgență din Deva, în care medicul a făcut un bilanț al activității unității medicale, pe ultimele trei săptămâni, pe durata când spitalul a avut o conducere militară.

„În momentul în care am ajuns aici, am găsit o instituție sanitară care era dispusă în carantinare. Imediat, am implementat un plan de măsuri în vederea ieșirii din această situație de carantină a acestei instituții. Primul lucru la care am purces a fost crearea unor echipe de lucru, cu personalul medical disponibil, pentru a putea continua desfășurarea activității în această instituție. Neapărat a fost necesar să efectuăm o dezinfecție de nivel înalt în toate spațiile disponibile, pentru a asigura condițiile de muncă necesare personalului medico-sanitar. Am creat, de asemenea, circuitele funcționale pentru a face o separare fizică a spațiilor de cazare pentru pacienții bolnavi de infecție COVID-19 și a asigura, în același timp, spații administrative de lucru pentru personalul medico-sanitar, pentru că nu este recomandat și nu se poate ca cele două circuite să se întretaie unul cu celălalt”, a relatat medicul.

Acesta susține că în ultimele săptămâni nu au fost înregistrate cazuri noi de infecții cu Covid 19, în rândul personalului medical și că numărul persoanelor vindecate a l-a depășit pe cel al pacienților internați.

„Primele rezultate sunt concludente. La momentul actual, numărul pacienților externați, adică vindecați, depășește numărul pacienților internați. Din punctul meu de vedere, este un semnal pozitiv, care presupune faptul că această instituție este funcțională. Această instituție funcționează după proceduri și circuite bine stabilite și reglementate. Suntem deja la peste două săptămâni de activitate, și din personalul medico-sanitar care își desfășoară activitatea în această perioadă, nu mai avem cazuri noi de apariție a infecției la personalul medico-sanitar. La acest moment, suntem în măsură să spunem că instituția este funcțională la capacitate de 100 %, putem să spunem că au fost refăcute stocurile de materiale de protecție și tot ceea ce înseamnă medicație pentru specificul acestor pacienți și, cel puțin 3-4 săptămâni de acum încolo, toate sunt asigurate pentru a putea desfășura activitatea în condiții normale”, a declarat managerul militar al Spitalului Județean de Urgență Deva, lt.colonel medic Constantin Vlase.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.