UPDATE. Femeia confirmată cu coronavirus este din Valea Jiului. A fost amendată pentru că a ieșit din izolare

Analizele efectuate astăzi la Spitalul de boli infecțioase Victor Babeș Timișoara în cazul unei femei de 26 de ani din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, au confirmat infecția cu COVID – 19. Femeia este în stare stabilă și va fi internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, conform procedurilor.

„Precizăm că de la sosirea în țară, din Italia (zona Veneto), în data de 01 martie 2020 a fost informată, atât la graniță cât și de către ofițerul de gardă al DSP Hunedoara, să se autoizoleze la domiciliu. A fost monitorizată telefonic și nu a relatat prezența nici unui semn sau simptom de infecție acută respiratorie sau pentru o altă afecțiune. DSP Hunedoara a fost informată în data de 06.03.2020 de faptul că femeia a fost internată cu dureri lombare, atât de către conducerea unității sanitare cât și de către reprezentanții IJJ Hunedoara care monitorizează persoanele aflate în izolare. A fost izolată și tratată pentru boala pentru care s-a internat, monitorizându-se în continuare starea ei de sănătate.

Deoarece a părăsit domiciliul în care a declarat că se va autoizola timp de 14 zile de la întoarcerea din Italia, a fost amendata cu 10.000 lei. În seara de 09.03.2020, seviciul de garda al DSP Hunedoara a fost anunțat că pacienta prezintă febră. Personalul DSP Hunedoara s-a deplasat și a recoltat probe pentru determinarea virusului COVID 19, care au fost trimise în cursul nopții la Spitalul de boli infecțioase Victor Babeș Timișoara. În seara de 10.03.2020, DSP a primit rezultatul analizei care a confirmat infecția cu virusul COVID 19”, a transmis Centrul Județean de Comunicare și Informare Publică. 

Starea pacienților internați și noile suspiciune de infecție cu coronavirus

Celelate doua cazuri, un bărbat de 45 de ani și fiica acestuia, în vârstă de 16 ani, sunt primele cazuri confirmate în județul Hunedoara și sunt sub supraveghere medicală la spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara. Ambii au o stare generală bună, vor fi externați după două teste consecutive negative. În cazul celui de-al treilea membru al familiei, respectiv mama, rezultatele analizelor au fost negative. Conform procedurilor, aceasta va rămâne în continuare izolată la domiciliu, fiind monitorizată zilnic de către personalul Direcției de Sănătate Publică a Județului Hunedoara.

Astăzi, un copil de 6 ani și jumătate aflat în autoizolare împreună cu mama sa, după ce s-au întors din Italia, în data de 26 februarie, a prezentat febră și durere la nivelul faringelui. Mama și fiul au fost transportați la Spitalul din Deva unde au fost internați în Secția de boli infecțioase într-un salon izolat. Celor doi li s-au prelevat probe ce vor fi analizate la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș„ din Timișoara.

În acest moment în județul Hunedoara sunt 142 persoane izolate la domiciliu și nici o persoană în carantină. Persoana pentru care carantinarea se încheie mâine este un bărbat care a avut un comportament agresiv cu membrii familiei, care s-au întors din Italia, zona Lombardia și se aflau în izolare. În acest context, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a decis verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în izolare de către lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi „Decebal„ Hunedoara. Până astăzi 2 persoane care nu au respectat condițiile de izolare au fost sancționate contravențional cu amendă de câte 20.000 de lei si o alta cu 10.000 de lei.

Până în prezent la nivel național au fost lucrate 1179 de teste. Dintre acestea 1150 sunt negative și 22 sunt pozitive. 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.