Un paznic a încercat să se sinucidă, după ce banca l-a dat afară. Are acasă doi copii

Gândul că îşi va pierde locul de muncă i-a luat minţile unui bărbat din Brăila, agent de pază, şi l-a împins la un gest extrem. Bietul om, tatăl a doi copii, a încercat să îşi ia viaţa chiar în sediul băncii în care lucra. S-a întâmplat la doar câteva zile după ce primise vestea concedierii. În spatele acestui caz dramatic se conturează o criză tot mai adâncă: concedierile se înmulțesc într-un ritm alarmant. În doar trei luni au rămas fără job de trei ori mai mulţi oameni faţă de tot anul trecut.