Un minor și un adult, din Vulcan, au fost prinși în flagrant la furat : Au sustras pachete de țigări dintr-un magazin

În data de 14.09.2020, în jurul orei 02:25, o patrulă de poliție a observat,  pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Vulcan,  un tânăr care alerga (având asupra sa un sac). Imediat, poliţiştii l-au interceptat pe tânărul respectiv şi au stabilit că acesta este un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Vulcan,  iar în interiorul sacului pe care îl transporta se aflau 115 pachete de țigări sustrase dintr-un magazin din apropiere (prin spargerea unui geam).

La scurt timp, în zonă a fost identificat un alt tânăr, în vârstă de 27 de ani, din municipiul  Vulcan, care se afla pe o bancă, în apropierea magazinului din care au fost sustrase ţigările.

Cei doi au fost conduşi la sediul Poliției Municipiului Vulcan,  iar în urma cercetărilor efectuate și a probelor administrate în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, a acestora.

Tinerii urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor preventive.

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Vulcan continuă cercetările, în acest caz, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi.