UN MEDIC DIN BRAD A MURIT. „A PIERDUT LUPTA CU NECRUȚĂTORUL COVID-19”

UPDATE

Al 54-lea deces înregistrat în judeţul Hunedoara, a fost raportat, marţi, de Ministeril Sănătăţii,

Marinela Feier, de 70 ani, medic pensionar specializat în medicina internă, doctor în medicină, aflată în contract de colaborare cu Spitalul Municipal Brad. Din data de 31 martie 2020 nu s-a mai prezentat la serviciu. Din 8 aprilie, starea pacientei s-a agravat. Ea s-a prezentat la Spitalul Municipal Brad pentru test rapid (rezultat pozitiv) şi a fost internată în aceeaşi zi. A fost transferată în 8 aprilie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, unde a fost intubată. A murit în 27 aprilie. Condiţii medicale pre-existente: Obezitate. Diabet zaharat. Cardiopatie ischemică. HTA.


Medicul Marinela Feier, din Brad, a murit. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de către primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.

„O veste tristă pentru comunitatea noastră brădeană. Din nefericire, doamna doctor Marinela Feier, medic la Spitalul Municipal Brad, după o lungă suferință la secția ATI de la un spital clujean, a pierdut în seara zilei de 27 aprilie 2020, lupta cu necruțătorul COVID-19. A fost un om deosebit și un profesionist desăvârșit, dar mai ales a fost un om care a iubit mult oamenii!”, a transmis primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.

 

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.