Trafic de comori furate din situri arheologice. Ce au descoperit polițiștii

Polițiștii au efectuat, sâmbătă, opt percheziții domiciliare, la locuințele a patru hunedoreni cercetați într-un dosar penal privind traficul de obiecte de patrimoniu, spălare de bani și trafic de substanțe toxice.

Unul dintre cei vizați de anchetă este un tânăr de 30 de ani, din Hunedoara, deținător legal al unor detectoare de metale, de la care polițiștii au recuperat o parte din obiectele pe care acesta le deținea ilegal, în urma unor activităţi de braconaj arheologic în zone protejate din județul Hunedoara și din alte localități din țară.

„Se pare că bărbatul efectua detecții și săpături neautorizare în scopul localizării și ulterior al sustragerii și valorificării pe piața neagră a tezaurelor arheologice, constând în monede antice, brățări, obiecte de podoabă și alte antichități din perioada romană și epoca bronzului, sustrase din situri arheologice aparținând Patrimoniului Cultural Național. Cu ocazia activităților desfășurate în cauză, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Alba-Iulia, polițiștii hunedoreni au reușit să recupereze de la bărbat mai multe obiecte susceptibil a face parte din Patrimoniul Cultural Național mobil (vechimea și perioada din care provin obiectele urmează să fie stabilite ulterior cu ocazia expertizării acestora). Tot cu ocazia derulării unor activități, polițiştii au reușit și recuperarea a trei kilograme de mercur”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Alături de bărbatul de 30 de ani, în activitățile infracționale s-au mai implicat și alte persoane din anturajul său, au arătat reprezentanții IPJ Hunedoara.

„În dimineața zilei de 20 februarie 2021, a fost organizată o acțiune de amploare la care au participat peste 30 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, ai Secției de Poliție Rurală Hunedoara, ai Serviciului Investigații Criminale, ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice și ai Poliției Municipiului Brad. Poliţiştii au efectuat 8 percheziții domiciliare, pe raza mai mult localități din judeţul Hunedoara, la locuinţele a 4 persoane, printre care și cele ale bărbatului de 30 de ani. Cu ocazia perchezițiilor efectuate, la locuința unui bărbat din comuna Vălișoara au fost ridicate mai multe obiecte obținute în urma unor săpături și detecții ilegale în situri arheologice (monede, vârf de săgeată, inele metalice, verigă, susceptibile a face parte din Patrimoniul Național Cultural, motiv pentru care vor fi expertizate), precum și un pistol cu bile de cauciuc, a cărui autorizație de deținere era expirată, și 72 petarde emițătoare de sunet, obiecte care, de asemenea, au fost ridicate pentru cercetări”, a informat Bogdan Nițu.

De la locuințele bărbatului de 30 de ani, situate în localitățile Deva și Vălișoara, au fost ridicate alte obiecte susceptibil a face parte din patrimoniul cultural naţional (monede din perioada romană și medievală, artefacte din perioada medievală, artefacte ce pot data din perioada epocii bronzului, respectiv vârfuri de săgeți, inele și brățări; mai multe ustensile de prelucrare a obiectelor metalice, de topire/prelucrare, matrițe, creuzete, ustensile pentru încălzit metalul, matrițe pentru turnat lingouri, ciocănel, clești, nicovală, speciale pentru aceste activități; fragmente ceramice, susceptibile a face parte din Patrimoniul Național Cultural mobil, lingouri de metal topit, susceptibil a proveni din topirea artefactelor/monedelor etc.) obținute ilegal în urma săpăturilor/detecțiilor efectuate, care au fost ridicate de către polițiști, a informat reprezentantul IPJ Hundoara.

De asemenea, au fost ridicate şi două detectoare pentru metale deținute legal și folosite la detecţii ilegale, precum şi 5.280 de țigarete de diferite mărci, toate netimbrate, care au fost, de asemenea, ridicate pentru cercetări.

„În sarcina bărbatului de 30 de ani s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și trafic de produse cu substanțe toxice (mercur), acesta fiind reținut pentru o perioadă de 24 ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva. Acesta urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale, cercetările continuând pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia și, după caz, și a altor persoane care au mai participat la comiterea acestor fapte, în vederea luării măsurilor legale care se impun, precum și a recuperării altor obiecte și bunuri provenite din comiterea de infracțiuni”, a adăugat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

FOTO: IPJ Hunedoara

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.