TOATE BISERICILE DIN DEVA VOR FI ILUMINATE ARHITECTURAL. LA FEL ȘI CLĂDIRILE REPREZENTATIVE

Toate bisericile aflate pe raza municipiului Deva, indiferent de cult, vor fi iluminate arhitectural, potrivit unui proiect de hotărâre, inițiat de primarul Florin Oancea și aprobat de consilierii locali. Indiferent că este vorba despre biserici ortodoxe, catolice, greco-catolice, reformate sau baptiste, toate acestea vor fi puse în valoare. La fel se va întâmpla și cu clădirile reprezentative din oraș, cum este fosta Casă de Cultură, actualul Centru Cultural „Drăgan Muntean”, clădirea în care funcționează primăria, Curtea de Conturi etc.

Deva trebuie să fie strălucitoare”

Avem un proiect ambițios, pe două paliere, și care vizează iluminatul arhitectural al bisericilor. Toate vor fi iluminate arhitectural. Vom fi unul dintre puținele municipii reședință de județ din România care va avea toate bisericile, indiferent de cult, iluminate arhitectural. Al doilea palier este iluminarea arhitecturală a instituțiilor publice. Am zis că Deva trebuie să fie strălucitoare, 24 de ore din 24. Mai avem încă mult de lucru, dar, cu siguranță, pe perioada nopții, Deva va arăta extraordinar de bine prin acest concept. Venim, în paralel, cu înlocuirea corpurilor de iluminat, cu corpuri pe leduri. Vom finaliza aceste investiţii, undeva, în aprilie-mai 2020 și atunci pot să spun că am parcurs toate etapele și Deva va fi, într-adevăr, un oraș foarte frumos și pe perioada nopții”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.