ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA, DIN RĂU ÎN MAI RĂU

În prezent în Complexul Energetic Hunedoara (CEH) sunt incluse exploatările de huilă, pe producție, de la Livezeni și Vulcan, minele de la Lonea și Lupeni, aflate pe program de închidre, o socieatea internă de prestări sevicii între unitățile din Valea Jiului, precum și Termocentalelele de la Paroșeni și Mintia. 

Un document al Ministerului Energiei (ME) arată că importanța în Sistemul Energetic Național a ajuns doar la ceva mai mult  un procent.

Mai mult se stă decât se lucrează

Acest lucru reiese din documentele oficiale ale ME, deși, la începuturi, erau alte planuri. “Complexul asigură aproximativ 2% din producţia de energie electrică a României, având o putere instalată existentă de 1.225 MW şi fiind singurul mare producător de energie electrică din zona de centru şi nord-vest a ţării”, se arăta în actul de înființare al CEH. Acum, însă, situația este mult schimbată. Conform datelor oficiale, 2019 a fost anul în care Termocentrala Paroșeni a fost mai mult oprită, funcționând, practic, doar două din cele douăsprezece. Tot anul trecut, Termocentrala Mintia a funcționat majoritar cu un corp cazan, fiind puține momentele în care producătorul de energie de lângă Deva a funcționat cu un grup întreg. Mai mult, CEH nu a putut, nici măcar să asigure serviciile de sistem cerute de Transelectrica. Numai luna trecută, compania a fost penalizată cu milioane de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor legate de serviciile de sistem. Lipsa huilei s-a simțit pe tot parcursul anului. Cele patru unități miniere din componența CEH nu au putut asigura necesarul de huilă pentru funcționarea celor două termocentrale. La nivel sindical s-a propus separarea unităților din sudul județului, care ar urma să formeze Complexul Energetic Valea Jiului, de Termocentrala Mintia, aceasta urmând a trece în subordinea Primăriei Deva, dar fără datorii. La ora actuală în cadrul CEH lucrează 4.150 de oameni.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.