TÂNĂR FĂRĂ PERMIS AUTO, PRINS PENTRU A DOUA OARĂ DE POLIȚIȘTI, ÎN HUNEDOARA

Marţi, în jurul orei 10 seara, un echipaj de Poliţie rutieră din Hunedoara a observat la intersecţia bulevardului Dacia cu strada Avram Iancu, din municipiu, un autoturism care a pătruns în intersecţie pe culoarea galben a semaforului electric aflat în funcţiune.

„Conducătorul autoturismului, un hunedorean de 27 de ani, a accelerat, continuându-şi deplasarea cu viteză excesivă pe bulevardul Dacia, fiind urmărit de echipajul de poliţie. Acesta a oprit la intersecţia semaforizată a bulevardului Dacia cu bulevardul Mihai Viteazu, fiind legitimat de poliţişti, care au stabilit, în urma verificărilor în bazele de date, că nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Şi în 28 octombrie tânărul a mai fost depistat în trafic de poliţişti conducând fără permis de conducere.

„Poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii acestuia, pe o perioadă de 24 de ore. În cursul zilei de azi, tânărul urmează a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.