Sumă uriașă furată de o menajeră, din casa unei devence

O femeie din Deva a reclamat Poliţiei că, în perioada august-decembrie 2020, autori necunoscuţi au sustras diferite sume de bani în lei şi valută dintr-un seif cu cifru montat într-o cameră a casei în care locuieşte.

„În urma activităţilor investigative derulate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva au pus în executare un mandat de percheziţie şi au luat măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 ore faţă de o femeie de 37 de ani, din Deva, bănuită de comiterea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii au stabilit că femeia, care avea acces în locuinţă pentru activităţi de curăţenie, în perioada august-decembrie 2020, în mod repetat, a sustras diferite sume de bani şi bijuterii dintr-un seif cu cifru montat într-o cameră a imobilului persoanei vătămate, prejudiciul total cauzat fiind de aproximativ 53.000 euro”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Faţă de femeia bănuită de furt a fost instituită măsura preventivă a controlului judiciar.

„În contextul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în cursul zilei de joi, poliţiştii au pus în executare un mandat de aducere în baza căruia a fost depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Deva, bănuit de săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. Poliţiştii au stabilit că bărbatul a beneficiat indirect, în mod repetat, de sumele de bani sustrase de femeia de 37 de ani (soţia sa), cunoscând că acestea provin din furt şi i-a acordat soţiei sale indicaţii şi sprijin moral pentru săvârşirea faptei”, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.