Specialiștii INSEMEX Petroșani au ajuns la Piatra Neamț, pentru ancheta incendiului din ATI, soldat cu 10 morți

Specialiștii INSEMEX Petroșani au ajuns la Piatra Neamț, pentru ancheta incendiului din ATI, soldat cu 10 morți

Angajaţii Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitatea Mineră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani s-au deplasat spre Piatra Neamţ, unde vor cerceta cauzele producerii tragediei din spitalul judeţean, unde 10 pacienţi infectaţi cu COVID-19 au murit în urma unui incendiu. Aceştia sunt la faţa locului, a confirmat directorul INSEMEX, Arthur Găman, pentru adevarul.ro.

Sâmbătă, 10 pacienţi cu Covid-19, toţi imobilizaţi la pat, şi-au pierdut viaţa, iar alţi şase, dar şi medicul de gardă care a încercat să salveze un bolnav au fost răniţi, în urma unui incendiu izbuncit în secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, unde erau internaţi 17 pacienţi.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaşii de Urgenţă, incendiul de la secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ, a fost anunţat în jurul orei 19:00, iar la sosirea pompierilor se manifesta cu flacără şi degajări mari de fum, la secţia ATI, în cele 2 saloane aflate la etajul 2 al spitalului.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.