ȘOFER DE 18 ANI, CAPTURAT DE POLIȚIȘTI CU FOCURI DE ARMĂ

Un tânăr de 18 ani, care conducea o mașină fără a deține permis auto, a fost reținut de polițiști și va fi anchetat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a încercat să scape de polițiștii rutieri care i-au făcut semn să oprească.

Agenţii de poliţie ai Biroului Rutier Hunedoara au efectuat semnale de oprire a unui autoturism care se deplasa pe strada Ion Creangă, din municipiul Hunedoara.

„Autoturismul nu a oprit la semnalele polițiștilor, astfel că agenţii de poliţie au pornit în urmărirea acestuia, cu autospeciala de poliţie având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Pe timpul urmăririi, după efectuarea somărilor legale, echipajul de poliție a efectuat mai multe focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția autoturismului (fără a rezulta victime, în urma folosirii armamentului din dotare). La intrarea în comuna Teliucu Inferior, conducătorul autoturismului a oprit maşina, acesta fiind imobilizat imediat de poliţişti şi condus la sediul subunităţii, pentru cercetări”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Polițe al Județului Hunedoara.

Poliţiştii au stabilit că tânărul aflat la volan, în vârstă de 18 ani, din Teliucu Inferior, nu posedă permis de conducere.

 

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.