SMID se blochează mai des decât un pistol contrafăcut

Reclamaţiile formulate în ultimele luni de primarii mai multor oraşe din judeţ referitoare la sincope evidente în colectarea deşeurilor menajere au forţat, oarecum, conducerea ADI “Deşeuri” să deschidă o “antecameră” a rezilierii contractului cu societatea “Brai – Căta”, operatorul de salubritate pe întregul judeţ, cu excepţia Văii Jiului.

Săptămâna trecută, Poliţia Locală Hunedoara amenda încă o dată societatea “Brai – Căta” pentru că nu ridicase vreme de mai bine de 36 de ore deşeurile din mai multe zone ale oraşului. De fapt, încă de la începutul anului, mai ales Primăriile Deva, Orăştie şi Hunedoara au reclamat deficienţe destul de serioase în ce priveşte ritmul de colectare a gunoaielor, iar reprezentanţii lor au solicitat rezilierea contractului de operare. Doar că acest contract este încheiat de o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară „Deşeuri”, organism din care fac parte toate primăriile din judeţ plus Consiliul Judeţean şi în care votul Devei sau al Hunedoarei cântăreşte tot atât cât al unei comune precum Bătrâna (cu doar 126 de locuitori).

Dan Stoian: „Să se descurce, e problema lor…”

De câteva zile, la conducerea ADI „Deşeuri” a fost numit Dan Stoian, fostul administrator public al Consiliului Judeţean. Acesta spune că a mediat şi deblocat un conflict între firma care colectează deşeurile şi cea care operează deponeul ecologic de la Bârcea Mare, dar, mai departe, depinde de „Brai Căta” să îşi rezolve problemele. „Săptămâna trecută a fost un blocaj. Supercomul (firma care operează deponeul – n.red.) a rupt contractul cu Brai-Căta pe motiv că aceasta din urmă are restanţe mari la plata facturilor pentru deşeurile aduse în deponeu şi nu a mai permis accesul maşinilor de colectare în deponeu. ADI „Deşeuri” nu are ca atribut să intervină în relaţiile contractuale dintre două firme. Totuşi, observând că există riscul unui blocaj, după 24 de ore, am reuşit să-i punem la aceeaşi masă şi să-i convingem să stingă litigiul astfel încât populaţia să nu fie afectată (cea din municipiul Hunedoara, cel puţin, a fost – n.red.). S-a convenit ca Brai – Căta să îşi achite la timp facturile la zi şi să respecte şi un plan de reeşalonare a datoriilor acumulate până acum astfel încât şi acestea să fie plătite până la finele anului. Brai – Căta se plânge că nu a contractat decât 50 la sută (dintre potenţialii clienţi) şi nu încasează decât 25 la sută. Să se descurce, e problema lor să-şi facă noile contracte şi să îşi încaseze banii la timp”, a declarat Dan Stoian. Directorul executiv al ADI „Deşeuri” a adăugat că Asociaţia a notificat Brai – Căta asupra faptului că s-a declanşat, conform contractului, „perioada de monitorizare de 90 de zile”. În acest interval, operatorul trebuie să îşi regleze toate fluxurile astfel încât să fie evitate alte blocaje imputabile lui. „Dacă în a 89-a zi din această perioadă sunt în regulă, mergem mai departe, nicio problemă. Dacă nu sunt în regulă, conform contractului, ADI emite un preaviz de 30 de zile, dar în acel moment operatorul este obligat să mai lucreze 180 zile, timp în care noi să facem demersurile legale necesare pentru stabilirea unui alt operator de salubritate”, adaugă Dan Stoian.

Gunoaiele vechi se transformă în bani imputaţi de Curtea de Conturi

La aproape un an de când este operaţional, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor Hunedoara nu reuşeşte deloc să ajungă în zona unei normalităţi unanim acceptate.
La aproape un an de când este operaţional, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor Hunedoara nu reuşeşte deloc să ajungă în zona unei normalităţi unanim acceptate.

Curtea de Conturi a României a stabilit că, în perioada 1 mai 2017 – 31 decembrie 2018 Consiliul Judeţean nu a  înregistrat în actele contabile şi nu ar încasat chiria aferentă utilizării deponeului de la Bârcea (încredinţat în regim de urgenţă societăţii Supercom, după ce toate vechile rampe de gunoi ale judeţului se închiseseră, iar operatorii locali de salubritate nu mai aveau nicio soluţie de depozitare la mai puţin de 100 de kilometri distanţă). Suma „imputată” de Curtea de Conturi este de aproape 2,5 milioane de lei: 1,3 milioane chirie, 1,2 milioane penalităţi. Actualul administrator public al CJ Hunedoara, Costel Avram, spune că banii vor fi plătiţi, dar de către primării: „Pentru gunoiul nou adus (direct din oraşe şi comune – n.red.) s-a plătit ce era de plătit, dar cred că toată lumea îşi aminteşte că, înainte ca deponeul ecologic să fie operaţional, vreme de un an sau mai bine, aproape tot gunoiul din judeţ s-a depozitat pe o platformă temporară de lângă Deva (amenajată de Salubritate S.A. – operatorul Devei de la acea vreme – n.red.). De acolo s-au dus în deponeu vreo 50.000 de tone pentru care Supercomul nu a perceput taxe de depunere. Mai târziu CJ a încercat să ia o decizie prin care să achite acea cantitare, dar s-a abrogat pentru simplul motiv că instituţia noastră nu administrează vreo zonă care să producă deşeuri, cum sunt primăriile. Noi avem o evidenţă cu unităţile administrativ-teritoriale care au depus deşeuri pe acea platformă temporară şi, plecând de la aceasta, primăriile vor plăti cât au de plătit la Supercom, după care Consiliul Judeţean îşi va încasa banii de la Supercom”.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });

Tags

Articol preluat de pe glasul-hd.ro