Situația proiectului de modernizare a drumurilor județene din Culoarul Mureș Nord

Consiliul Judeţean Hunedoara a scos la licitaţie publică serviciile de dirigenţie de şantier pentru Modernizarea Culoar Trafic Mureş Nord: DN 7 (Gelmar) – Geoagiu Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău – Şoimuş – Brănişca – DN 7 (Ilia), o reţea de drumuri judeţene de pe Valea Mureşului, care însumează 66 de kilometri.

Modernizarea Culoarului Mureş Nord este finanţată cu 161,5 milioane lei, fonduri nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, iar lucrările la acest proiect vor trebui să fie finalizate până la sfârşitul lunii august 2022. Costurile serviciilor de dirigenţie de şantier sunt estimate la 907.000 lei, iar termenul până la care pot fi depuse ofertele este 5 octombrie.

Investiţia finanţată din fonduri UE prevede modernizarea a cinci sectoare rutiere: DJ 706 A: Ilia – Brănişca (DN 76) – Băiţa – Ormindea – DN 76 tronson Ilia – Bejan (DN 76) km 0+000-18+958; DJ 761: Şoimuş – Bârsău – Certeju de Sus – Săcărâmb – Geoagiu Băi tronson Şoimuş (DN 76) – Bârsău (intersecţia cu DJ 107A) km 0+000-6+120; DJ 107 A: limita judeţ Alba – Homorod – Geoagiu – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi -Chimindia – Hărău – Bârsău tronson limită judeţ Alba – Bârsău (intersecţia cu DJ 761) km 29+925 – 63+864; DJ 705: DN 7- Geoagiu – Balşa – Almaşu Mic de Munte – limită judeţ Alba tronson DN 7 – Geoagiu – intersecţia cu DJ 705 H km 0+000 – 8+905; DJ 705 H: DJ 705 (km 8+800) – Geoagiu Băi, tronson intersecţie DJ 705 – Geoagiu Băi (sens giratoriu) km 0+000 – 2+392.

„În prezent drumurile judeţene sunt nemodernizate, cu capacitate de circulaţie redusă care nu corespunde traficului actual şi al celui de perspectivă, cu implicaţii directe asupra siguranţei circulaţiei”, se arată în proiect.

Potrivit proiectului, vor fi modernizaţi şi reabilitaţi 66 de kilometri de drumuri judeţene. Vor fi realizaţi 15 kilometri de parapeţi metalici pentru protecţie şi 884 metri liniari de parapeţi pietonali, vor fi montate cel puţin 2.728 indicatoare rutiere ca elemente suplimentare de siguranţă a circulaţiei. Indicatoarele rutiere amplasate la trecerile de pietoni vor fi prevăzute cu semnalistică luminoasă verticală cu alimentare fotovoltaică. La finalul lucrărilor oraşul Geoagiu şi comunele Brănişca, Hărău, Ilia, Rapoltu Mare şi Şoimuş vor fi legate prin drumuri moderne de reţeaua de drumuri naţionale şi europene din zonă şi de Autostrada A1.

De asemenea, sunt prevăzute lucrări de artă la următoarele poduri: Pod pe 107A la km 31+250 peste Pârâul Homorod (reabilitare pod existent); Pod pe DJ 107A la km 43+869 peste Valea Bobâlna (reabilitare pod existent); Pod pe DJ 107A la km 57+075 peste Valea Bampotoc, Râul Vărmaga (realizare pod nou); Pod pe DJ 107A la km 63+309 peste Valea Bârsăului, Râul Certej (realizare pod nou); Pod pe DJ 705 la km 3+435 peste Râul Mureş (reabilitare pod existent); Pod pe DJ 705 la km 5+437 peste Valea Geoagiului (reabilitare pod existent); Pod pe DJ 706A la km 2+805 peste Valea Bretea Mureşană- Valea Bătrâna (realizare pod nou); Pod pe DJ 706A la km 9+158 peste Valea Brănişca, Râul Boz (realizare pod nou). Durata de realizare a construcţiilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.