SALVATORII MINERI DE LA MINA LONEA, CEI MAI BUNI LA CONCURSUL NAȚIONAL DE SALVARE SUBTERANĂ

La finele săptămânii trecute a avut loc cea de-a XII-a ediție a Concursului Național de Salvare Subterană și de Suprafață, competiție la care au participat mai multe echipe de salvatori mineri. Practic, această competiție testează abilitățile sub atenta monitorizre a unui juriu de specialitate, un concurs care îi pregătește pentru misiunile reale. Câștigători la categoria de „salvare minieră” au fost desemnați cei de la Mina Lonea, care au avut de trecut câteva probe, conform unui scenariu bine pus la punct.

Mai mulți mineri salvatori au participat la Concursul Național de Salvare și de Suprafață, organizat de Asociația Salvatorilor Minieri și de Suprafață din România, în parteneriat cu INCD INSEMEX Petroșani și Complexul Energetic Hunedoara. Organizatorii au pregătit pentru cei care au participat la competiție câteva probe prin care au fost nevoiți să treacă, pentru a-și demonstra abilitățile pe care le au. „Pentru echipele de salvare intrate în competitiție a fost pregătit un scenariu care a presupus salvarea, contra timp, a două persoane prinse într-o situație dificilă, într-o zonă cu concentrații de gaze toxice, periculoase, peste limitele maxime admise, și care au fost date dispărute. De asemenea, o echipă de salvare a trebuit să se deplaseze în teren, pe traseul special pregătit, pentru salvarea acestora. Echipa de salvatori a avut ca sarcină cercetarea zonei avariate unde au fost raportate cele două persoane dispărute, acordarea primului ajutor și evacuarea persoanelor accidentate, conform scenariului”, au precizat organizatorii.

Competitorii au reconstituit un traseu pe care aceștia l-au avut de parcurs, cu galerii, planuri înclinate, obstacole, așa cum este el întâlnit în subteran, în timpul misiunilor reale de salvare minieră.

Salvatorii de la Mina Lonea au fost cei care s-au clasat pe primul loc, pe locul second s-au clasat cei de la Salina Praid, locul trei a fost ocupat de către salvatorii de la EM Lupeni, iar celor de la EM Livezeni le-au fost adjudecat locul IV.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.