S-a publicat în Monitorul oficial Ordonanța privind șomajul tehnic suportat de stat. VEZI cine beneficiază

Statul va suporta șomajul tehnic, având în vedere că multe afaceri au de suferit în urma măsurilor luate ca urmare a coronavirusului. În acest sens, ordonanța adoptată de Guvern săptămâna aceasta, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ordonanța șomaj tehnic suportat de stat (click)

Pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizația de care beneficiază salariații să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Nivelul indemnizației va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

De aceste prevederi urmează să beneficieze salariații angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiții:

a) întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și dețin Certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situații de urgență conform metodologiei aprobată prin ordin.
b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzută pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Pentru angajatorii menționați la litera b) plata se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarațiiei pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020 și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți angajații.

UPDATE: Ce trebuie să știe firmele mici și mijlocii despre ajutorul de stat decis de Guvern prin OUG 29 și OUG 30 publicate în Monitorul Oficial

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a făcut o listă a principalelor facilități decise de guvern prin cele două ordonanțe de urgență (29 și 30) publicate sâmbătă dimineață în Monitorul Oficial. Iată facilitățile de care pot beneficia firmele:

I. ÎN CADRUL PROGRAMULUI IMM INVEST ROMÂNIA

1. Se mărește garanția de către stat de la 50% la maximum 80% din valoarea finanțării pentru credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru. Valoarea maximă a finanţărilor garantate de stat pentru un beneficiar este de 10 milioane lei ;

2. Pentru IMM-urile care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat valoarea maxima a finanțării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculata pe baza mediei cheltuielilor aferente din balanțele lunare;

3. Acordarea uneia sau mai multe garanții pentru credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, de maximum 90%, pentru microîntreprinderi sau întreprindere mica, în valoare maximă de 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv maximum 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici;

4. Pentru creditele acordate microintreprinderilor sau intreprinderilor mici se subvenționează cu 100% dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru si a creditelor pentru investiții, din bugetul Ministerul Finanțelor Publice in cadrul unei scheme de ajutor de stat/de minimis;

5. Perioada de acordare a subvenției de dobânda este de la momentul acordării creditului și poate dura până la 31 martie 2021;

6. Durata maximă afinanţărilor este de 120 de luni în cazul creditelor pentru investiţii şi de 36 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capitalul de lucru (putând fi prelungite cu maxim 36 de luni).

II. MĂSURI PENTRU IMM-URI

1. Pe durata stării de urgenţă IMM-urile care şi-au întrerupt total sau parţial activitatea în baza deciziilor autorităţilor publice competente şi deţin certificatul de urgenţă eliberat de MEECA beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi- electricitate, apă, gaze natural, telefonie şi internet, precum şi de amânarea la paltă a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi sediu secundar;

2. În contractele în derulare încheiate de IMM-uri poate fi invocată forţa majoră împotriva acestora numai după încercare dovedită cu înscrisuri communicate între părţi, prin orice mijloace, de renegociere a contrcatului, pentru adaptarea clauzelor acestuia.

3. Se prezumă caz de forţă majoră măsurile dispuse pentru prevenirea şi combatere pandemiei care a afectat activitataea IMM, atestată prin certificatul pentru situaţii de urgenţă;

4. Penalităţile din contractele încheiate cu autorităţile publice de către IMM-uri, pentru întârzieri în executare, nu se datorează pe durat stării de urgenţă;

5. Termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real se prelungeşte cu 3 luni de la data încetării stării de urgenţă, iar pe perioada acesteia se suspendă depunerea declaraţiei.

RESTRUCTURAREA OBLIGAȚIILE BUGETARE
1. Se prelungește termenul până la care debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare, are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa pană la 31 iulie 2020, față de 31 martie 2020;

2. Se prelungește termenul pana la care solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare se poate depune până la 30 octombrie 2020, față de 31 iulie 2020.

III. MĂSURI FISCALE
1. Pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și neachitate până la încetarea măsurilor nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere – încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.

2. Se prorogă pana la 30 iunie termenele de plată a impozitului pe cladiri, terenuri si mijloace de transport, cu păstrarea bonificaţie de 10%.

IV: Măsuri principale privind indemnizaţia plătită salariaţilor:

1. Pe perioada stării de urgență, în cazul suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii, sunt de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătite din fondul de salarii, se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, prevăzut de bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

2. Beneficiază angajatorii care se află în una din următoarele condiții:

a) întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate şi deţin certificatul pentru situatii de urgenta emis de MEEMA (care urmează să fie făcut public);
b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID 19 şi nu au capacitatea financiară de a asigura plata tuturor salariilor angajaţiilor lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizaţiei pentru cel mult 75% din salariaţii lor. Plata se va realiza în baza unei declaraţii pe propria răspundere din care reiese că înregistrează o diminuare a încasărilor cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020 şi nu are capacitatea financiară de plăti toţi angajaţii;

3. Calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, CASS şi CAS se face de angajator din indemnizaţiile încasate.

4. Pentru indemnizaţia plătită angajatorul nu datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă (CAM).

Florin Jianu, presedinte CNIPMMR, a declarat: “Salutam masurile luate pentru sprijinul mediului de afaceri, mare parte din acestea sunt cele propuse de catre noi in sedintele pe care le-am avut in aceasta perioada. Totusi, tinand cont de faptul ca , de la o zi la alta, situatia se deterioreaza, avem nevoie de continuarea masurilor in doua directii:

  • Sustinerea de catre sistemul bancar a IMM-urilor
  • Ajustarea de catre stat a cheltuielilor publice”

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.