RECIDIVIST CONDAMNAT PENTRU O TÂLHĂRIE COMISĂ ÎN HUNEDOARA

Magistrații Judecătoriei Hunedoara l-au condamnat la cinci ani de închisoare pe Eugen Lucaciu, un recidivist arestat preventiv după ce a jefuit o vârstnică. Femeia a avut nevoie de aproape două luni de îngrijiri medicale și va rămâne cu traume, după ce a fost agresată de acesta.

„Inculpatul posedă antecedente penale, acesta suferind începând cu anul 1998 multiple condamnări atât în țară cât și în străinătate. În 2015, agresorul fosese eliberat condiționat după executarea pedepsei de 5 ani închisoare dispusă de Judecătoria Deva pentru comiterea infracțiunilor de viol și tâlhărie. După eliberarea sa din penitenciar inculpatul a plecat din țară, însă a fost condamnat și de instanțele din Germania și Austria pentru infracțiuni contra patrimoniului. A revenit în România în cursul anului 2020 și a locuit împreună cu iubita sa, într-un apartament închiriat în Hunedoara”, se arată în dosar.

În 14 februarie, după mai multe ore petrecute în două săli de jocuri din zona centrală a Hunedoarei, Lucaciu a pierdut toți banii pe care îi avea, la jocurile de noroc, astfel că pentru a recupera pierderile, a căutat potențiale victime. A urmărit o femeie de 74 de ani, până la intrarea în scara unui bloc, unde a atacat-o.

„În jurul orei 15:15, în timp ce se afla în scara unui bloc din municipiul Hunedoara, i-a smuls poșeta victimei, în care se aflau mai multe bunuri personale și suma de 1.576 lei, acțiune în urma căreia aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, suferind astfel leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 45-50 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații și care au pus în primejdie viața victimei”, se arată în dosar.

În urma loviturilor primite de femeie, aceasta a fost transportată în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe din Hunedoara și apoi la Spitalul Județean de Urgență din Deva, la Neurochirurgie, unde a rămas internată.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.