REAL TIME – SINE DIE! JUDEŢUL HUNEDOARA, INCAPABIL SĂ TESTEZE COVID – 19 CU DOUĂ APARATE ÎN DOTARE

Administraţia judeţeană discută, de aproape o lună, despre punerea în funcţiune a unui aparat pentru diagnosticarea pacienţilor infectaţi cu Covid-19. La această dată (6 aprilie 2020), Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva are două aparate de testare, însă niciunul nu este funcţional pentru noul coronavirus. De asemenea, cel de al treilea aparat este în faza de cumpărare, banii au fost alocaţi, dar termenul de livrare este incert

 

Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii zic că testarea cât mai rapidă a celor care sunt suspecţi de infectare cu noul coronavirus este una dintre măsurile esenţiale pentru a împiedica răspândirea SARS-CoV-2.

Hunedoara, judeţ aflat în zona roşie pe harta epidemiologică a României, stă la mâna centrelor de testare din Timişoara şi Cluj, iar rezultatul testelor ajunge după 7-9 zile. În 30 martie, Consiliul Judeţean Hunedoara anunţa că va ajunge la spitalul din Deva un aparat de testare a infecţiilor cu Covid – 19, pe parcursul săptămânii trecute. Aparatul a ajuns, dar este inutil pentru că nu are kituri de testare. În aceeaşi situaţie se află un alt aparat (de 60.000 euro) donat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare în data  de 27 martie.

Primele demersuri

Primăria Deva a fost prima instituţie din judeţ care a anunţat că va finanţa cumpărarea unui aparat de testare pentru infecţiile cu noul coronavirus, însă iniţiativa a fost preluată de administraţia judeţeană, instituţie care “patronează” SJU Deva. La data de 17 martie, şefii judeţului anunţau că vom avea în scurt timp un aparat de testare. “Cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Consiliului Judeţean Hunedoara, SJU Deva va achiziţiona în cel mai scurt timp un aparat Real Time – PCR pentru diagnosticarea pacienţilor infectaţi cu Covid-19”, era mesajul CJH.  De asemenea, în 23 martie, CJH transmitea printr-un comunicat de presă: “Aşa cum am anunţat încă de săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a luat angajamentul de a cofinanţa achiziţia unui aparat medical Real Time PCR care va permite testări ce depistează infecţiile cu SARS-CoV-2. (…) Aparatul Real Time PCR poate face până la 10-12 teste în acelaşi timp, iar timpul de analiză este de două ore şi jumătate. Valoarea aproximativă a dispozitivului este de aproximativ 500 de mii de lei, iar achiziţia va fi făcută prin Ministerul Sănătăţii”.

Se temeau că vor avea prea multe testere

La data de 26 martie, conducerea CJH recomanda Primăriei Deva să nu-şi mai bată capul cu aparatul de testare şi să schimbe destinaţia banilor aprobaţi pentru Spital. “… De asemenea, în urma unei analize, conducerea SJU Deva va solicita Primăriei Municipiului Deva schimbarea destinaţiei sumelor de bani alocate unităţii medicale. Concret, având în vedere evoluția cazurilor de infecție cu COVID-19, conducerea SJU Deva apreciază că, în acest moment, este mult mai utilă dotarea cu ventilatoare destinate pacienţilor cu insuficienţă respiratorie. Pentru aparatul Real Time PCR, necesar în diagnosticarea cazurilor de infecții cu COVID-19, a cărui achiziție va fi cofinanțată de CJ Hunedoara, banii au fost alocați de Ministerul Sănătății și urmează procedura achiziției”, se arată în comunicatul Consiliului Judeţean.

Povestea unei donaţii

Vineri, 27 martie 2020, a ajuns la SJU Deva un aparat de testare donat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC). Donaţia s-a făcut din Fondul de Urgenţă iniţiat de ARC, fond la care a participat şi Heidelberg Cement România cu suma de 124.000 euro. În spaţiul public din Hunedoara informaţia despre donaţie a fost uşor ambiguă, în sensul că implicarea fabricii de ciment de la Chişcădaga a fost asociată cu imaginea preşedintelui Mircea Bobora, fost director al fabricii. În realitate şeful administraţiei judeţene nu a avut niciun amestec în această poveste. (Pentru direcţionarea banilor spre SJU Deva a fost consultat Vladimir Brilinsky, cel care a mai colaborat cu ARC de-a lungul timpului.) “Din această sumă (120.000 euro, n.red.) s-au achiziționat și trimis Spitalului Județean Târgoviște șase paturi de terapie intensivă și un monitor de funcții vitale, iar Spitalului Județean de Urgență Deva un aparat performant, care detectează 18 virusuri (coronavirus, virus gripal, virus paragripal) și patru bacterii”, se arată în comunicatul ARC.

Un aparat “super-deştept”, dar nefuncţional

Iniţial, cei de la Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) au trimis la Deva un catalog cu aparatură medicală din care să aleagă ceea ce au nevoie pentru testarea COVID – 19. Mihaela Stoian, şefa laboratorului SJU Deva, a ales un aparat (de 60.000 euro) care este capabil să detecteze Covid – 19, doar că nu are kituri de testare pentru acest virus. “După cum ştiţi acest virus a apărut numai de câteva luni, kiturile au fost făcute recent, validarea lor a durat o vreme, este terminată, este OK, urmând ca documentele să fie scoase”, a declarat dr. Mihaela Stoian. Şefa laboratorului explică şi motivul pentru care nu a comandat un aparat funcţional de tipul Real Time – PCR. “În momentul în care noi am ales acest aparat niciun furnizor de Real Time – PCR nu ne-a dat termen de livrare pentru acele echipamente. Ne-au spus că termenul poate fi de până la 20-30 sau chiar până la 40 de zile. Şi atunci ce era să iau? Ceva ce nu ştiam când va veni? Uitaţi, între timp şi nouă ne vine Real Time – PCR din altă parte, de la Ministerul Sănătăţii, de la Consiliul Judeţean… O să avem şi Real Time – PCR. Dar să dai banii pe ceva ce nu ştii când primeşti? La ce ne folosea?”, a spus Dr. Stoian.

Real Time (timp real) – sine die (fără dată precisă)

În urmă cu o săptămână, Consiliul Judeţean Hunedoara “a dispus noi măsuri pentru susţinerea luptei împotriva răspândirii COVID 19”. Deciziile au fost anunţate luni, 30 martie 2020, printr-o declaraţie de presă susţinută de preşedintele Mircea Bobora și administratorul public al judeţului, Costel Avram, transmisă pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Hunedoara. “Astfel, încă de duminică, 29 martie 2020, au fost demarate procedurile pentru achiziţia unui aparat Real Time pentru depistarea rapidă a infecţiilor cu SARS-CoV-2. Acest aparat va ajunge în cursul acestei săptămâni la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Deva”, apare în declaraţia comună a celor doi şefi ai judeţului. Cu toate acestea, spitalul din Deva rămâne incapabil să testeze pacienţi infectaţi cu COVID – 19. Asta în condiţiile în care Consiliul Judeţean este implicat în achiziţionarea a două aparate de testare. Unul este în valoare de peste 500.000 lei, din care CJH pune o cotă de 10 la sută, restul banilor fiind alocaţi de la Ministerul Sănătăţii, şi se află în procedură de achiziţie publică.

Cel de al doilea a fost cumpărat din banii administraţiei judeţene. “Duminică (29 martie) pe la 18, a sunat cineva de la Ministrul Sănătăţii şi a spus: Avem un aparat Real Time – PCR de la Unifarm. Aveţi o jumătate de oră să vă hotărâţi dacă îl cumpăraţi. E un aparat mai mic, face 24 de teste pe zi. L-am luat la 163.000 lei. (Achiziţia a fost făcută de SJU Deva.) După ce l-am cumpărat, cei de la Unifarm ne-au spus că mai trebuie să cumpărăm vreo 14 elemente”, spune Costel Avram, administratorul public al judeţului. (Avram a aşteptat nouă zile pentru a primi rezultatul testului COVID – 19, după ce a fost în auto-izolare ca urmare a faptului că a intrat în contact cu un pacient diagnosticat pozitiv.)

Autorităţile sunt, acum, precaute în a estima când va exista în judeţul Hunedoara un aparat funcţional de diagnosticare a infecţiilor cu Covid -19. Se discută de 10 -15 aprilie, dar nimeni n-ar băga mâna în foc pentru aceste termene.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.