PROIECTE DE INVESTIȚII, ÎN DERULARE ÎN COMUNA PUI. PRIMARUL VICTOR STOICA: „AVEM NEVOIE CA DE AER DE DEZVOLTARE”


Continuă proiectele de investiții la Pui, cea mai mare comună din județul Hunedoara. La ora actuală, administrația publică locală din această frumoasă localitate rurală, situată în Țara Hațegului, are în derulare 11 proiecte, aflate în diferite stadii de realizare. Cele mai multe dintre acestea, șapte la număr, sunt pe fonduri europene. Alte trei sunt derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), iar un alt proiect, prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Eu zic că sunt proiecte bune, necesare și importante pentru locuitorii comunei noastre. Avem nevoie ca de aer de dezvoltare”, spune Victor Stoica, primarul comunei Pui.

Primul dintre aceste proiecte de investiții se referă la asfaltarea străzilor din satul Pui -proiect care se ridică la un milion de euro și care este aproape de finalizare. Al doilea face referire la drumul de exploatație agricolă care urcă spre târgul de vite și coboară spre satul Galați, proiect derulat tot cu ajutorul banilor europeni pe care autoritățile locale au reușit să îi obțină.

Un alt proiect de investiții vizează asfaltarea străzilor din satul aparținător Uric. „Licitația a fost făcută, știm constructorul, dar intervine următoarea problemă: avem un alt proiect în desfășurare, implementat prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – AFIR, pentru alimentarea cu apă și canalizarea a trei sate: canalizare la Râu Bărbat, Hobița, Uric, iar alimentare cu apă numai Uric. Se lucrează la acest proiect. La Râu Bărbat canalizarea pe o parte este făcută, la Hobița mai este foarte puțin și intrăm la Uric cu lucrările de canalizare. În momentul în care va fi finalizată canalizarea la Uric, constructorul începe lucrările de asfaltare”, a explicat edilulșef al comunei Pui.

Pe de altă parte, se lucrează, în continuare, și la grădinița cu program prelungit, construită în centrul de comună tot cu ajutorul fondurilor europene pe care administrația publică locală a reușit să le atragă către nevoile comunității. De asemenea, se mai lucrează și la Căminul Cultural din satul Ponor, investiție derulată prin CNI-Compania Națională de Investiții.

Autoritățile locale din comuna Pui au în atenție și modernizarea căminelor culturale de la Galați și Șerel, în cadrul unui alt proiect în valoare de 500.000 de euro, dar și dotarea, tot cu ajutorul fondurilor europene, a primăriei cu echipamente IT, calculatoare, imprimante și ce mai este nevoieproiect de 20.000 de euro, depus la Timișoara, la AFIR.

Demersuri pentru alimentarea cu gaz a comunei

În același timp, autoritățile locale din Pui au în pregătire și alte investiții importante pentru locuitori. Una dintre acestea vizează alimentarea cu gaz a comunei Pui. „Este vorba despre un proiect în valoare de șase milioane de euro, pe care l-am depus și avem promisiunea că se va rezolva. Eu sper ca până în luna aprilie să se și aprobe”, a mai spus primarul comunei Pui, Victor Stoica.

Comuna Pui este cea mai mare localitate rurală din județul Hunedoara. Situată în Țara Hațegului, are în componență 12 sate aparținătoare și o populație de aproximativ 4.000 de locuitori.

Proiecte de investiții, în derulare în comuna Pui. Primarul Victor Stoica: „Avem nevoie ca de aer de dezvoltare”

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.