PRO ROMÂNIA DEPUNE UN AMENDAMENT PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINŢILOR DE CJ DINTRE CONSILIERI

Deputatul hunedorean Sorin Petru Marica, membru al PRO România, a declarat că partidul din care face parte va depune un amendament privind alegerea președinților de consilii județețe dintre consilieri. Totodată, membrii PRO România ar vota o moțiune de cenzură care să sancționeze neaplicarea legii în privința creșterii alocațiilor și pensiilor sau care să se refere la măsuri economice, mai ales că Pro România este partid de opoziție și nu a votat Guvernul Orban.

Moțiunea de cenzură pe tema alegerii primarilor i se paredeputatului hunedorean Sorin Petru Marica, o bătălie politică între PNL și PSD, la care Pro România refuză să participe, chiar dacă susține alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Referitor la legea de angajare privind alegerea în două tururi, nu vom vota. Mai mult, o să facem şi un amendament la această lege şi, sperăm noi, să fie admis. Am ascultat și ce a spus domnul Iohannis, ce au spus şi liderii PNL, respectiv să revenim şi la preşedinţii de consilii judeţene la alegerea dintre consilieri, pentru că acum suntem într-o situaţie aberantă. Mai precis, guvernul spune ca la primari să fie alegerile în două tururi, dar la preşedinte să rămână un singur tur şi nu mai înţelege nimeni nimic. Sper să accepte amendamentul nostru şi atunci nu, nu votăm moţiunea Noi suntem partid de opoziție, pentru că, după cum se știe, noi nu am votat cu acest guvern. Astfel că, la această bătălie PSD și PNL, care nici nu e o bătălie foarte serioasă, cu privire la alegerea în două tururi, nu vom vota, pentru că noi susținem alegerea în două tururi a primarilor. De asemenea, dacă PSD și UDMR împreună depun moțiune pe această lege, legea privind alegerea primarilor în două tururi, noi la această lege facem un amendament în plus: ca și președinții de Consilii Județene să fie aleși dintre consilieri, nu știu de ce nu au pus în lege; facem noi amendament și atunci nu avem de ce să votăm o moțiune împotriva acestei legi. Mai departe, în măsura în care va fi o moțiune de cenzură legată de problemele oamenilor, nu de problemele politice ale partidelor, o vom vota. Avem amendamentul și o să îl depunem la legea de angajare, privind revenirea la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene de către consilieri, pentru că nu vrem să înlocuim un baron PSD cu un baron PNL. Noi, cei din PRO România ne dorim preşedinţi de consilii judeţene aleşi dintre consilieri, aşa cum a fost, de altfel, până acum, şi primari în două tururi”, a declarat deputatul hunedorean Sorin Petru Marica, membru al PRO România.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.