PRIMĂRIA HUNEDOARA A MĂRIT PRAGUL DE ACORDARE A FACILITĂȚILOR LA TRANSPORTUL ÎN COMUN

La propunerea primarului Dan Bobouțanu, Consiliul Local al Municipiului Hunedoara a votat acordarea de facilități pensionarilor, pentru transportul în comun. Și până acum, pensionarii beneficiau de curse gratuite cu mijloacele de transport în comun, dar a fost mărit pragul de acordare a acestor facilități.
Concret, pensionarii care au venituri mai mici de 1.200 de lei pe lună vor beneficia de câte 20 de călătorii gratuite în fiecare lună, cei cu venituri cuprinse între 1.201 și 1.700 de lei pe lună vor beneficia și ei de câte 20 de călătorii gratuite în fiecare lună, iar pensionarii cu venituri cuprinse între 1.701 și 1.900 de lei vor beneficia de 16 călătorii gratuite în fiecare lună.
Beneficiază în continuare de câte 30 de călătorii gratuite lunar veteranii de război și văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice și persoanele aflate în situațiile prevăzute de art. 5, lit. k din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptători care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Beneficiază de 40 de călătorii gratuite pe lună persoanele cu handicap grav și accentuat; însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora; însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora; însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora, în baza unei anchete sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap; asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav; asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav și accentuat.
De asemenea, donatorii de sânge și minorii în vârstă de până la 5 ani beneficiază de gratuitate la transportul în comun, iar elevii din municipiul Hunedoara beneficiază de abonamente cu reduceri substanțiale.
“Pensionarii sunt părinții noștri și trebuie să avem grijă de ei. Dacă un părinte sau un bunic trebuie să se deplaseze în oraș și copilul sau nepotul nu poate să îl ajute cu transportul, noi venim în întâmpinarea lor și le oferim aceste facilități. Consilierii locali au votat mărirea pragului pentru acordarea de facilități, astfel că acum și mai mulți pensionari hunedoreni pot beneficia de transportul în comun. În plus, avem în curs de implementare trei proiecte foarte mari de îmbunătățire a transportului public de persoane, proiecte în urma cărora întreg orașul va trece printr-o transformare spectaculoasă, cumpărăm și autobuze hibrid, cu consum mai mic de combustibil, care poluează mai puțin, iar în final scopul este ca tot mai mulți hunedoreni – nu doar pensionarii și elevii – să fie încurajați să lase mașina acasă în favoarea transportului în comun”, declară Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.