PREȘCOLARII HUNEDORENI ÎNVAȚĂ SĂ ADOPTE UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS, ALĂTURI DE FIFI ȘI BONDĂREL

Preșcolari de la mai multe grădinițe din județul Hunedoara învață să se ferească de pericole, în cadrul unui proiect național de prevenire derulat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Hunedoara. Prin intermediul a două simpatice personaje – Fifi și Bondărel, micuții sunt îndrumați să adopte un stil de viață și un comportament sănătos.
Activitate în cadrul proiectului, derulată la Grădinița cu Program Prelungit (PP) Nr. 7 din municipiul Deva.

Fifi și Bondărel îi învață pe cei mici cum să stea departe de țigări, droguri și alcool. În același timp, cele două personaje create de către specialiștii de la Agenția Națională Antidrog le arată copiilor de cinci -șase ani cum să se ferească de pericolele care pândesc, dar și cum să se dezvolte într-un mod cât mai echilibrat.

Proiectul intitulat „Cum să creștem sănătoși” se derulează deja în instituțiile de învățământ preșcolar din municipiul Deva și nu numai. Un număr de 10 grupe de copii (190 de copii din grupele mari) din grădinițele din județul Hunedoara desfășoară activități specifice, prin intermediul specialiștilor CPECA și al cadrelor didactice formate. “În ziua de 12 februarie a.c., specialiștii CPECA Hunedoara au susținut al doilea curs de formare a cadrelor didactice din județul Hunedoara, care vor implementa proiectul în acest an școlar la grupele mari de elevi. La sesiunea de formare au participat 33 cadre didactice și consilieri școlari din unitățile de învățământ preșcolar de la nivelul județului”, au informat reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Hunedoara, structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog.

Proiectul ”Cum să creștem sănătoși” are ca obiectiv formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară, punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de tigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor adecvate de rezolvare a conflictelor fără violenţă şi de luare a deciziilor. Activităţile sunt concepute în concordanţă cu nivelul de dezvoltare socio-emoţională al copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică, astfel încât să fie atractive şi uşor de înţeles. Alături de Fifi și Bondărel copiii învață prin joc şi activităţi practice (desenat, decupat, scenete etc.), care sunt comportamentele care îi ajută să se dezvolte sănătos şi cum să se ferească de lucrurile periculoase.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.