Polițiștii din Hațeg au depistat un bărbat din comuna Bănita condamnat la închisoare de autoritățile din Italia

 

La data de 09.05.2020, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale şi cei ai  Poliţei Orașului Hațeg au depistat, în urma unei acţiuni ce a avut loc pe raza orașului Hațeg, un bărbat de 50 de ani, din  comuna Bănița.

     Față de acesta, autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt, fiind condamnat, pe teritoriul acestui stat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 5 luni.

Bărbatul  a fost prezentat Parchetului Curții de Apel Alba-Iulia şi ulterior Curții de Apel Alba-Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.