Planuri de 54 de milioane de euro pentru un nou stadion în Hunedoara

Studiul de fezabilitate pentru noul stadion, plănuit în Hunedoara, a fost finalizat și arată că investiția ar putea ajunge la 54 de milioane de euro.

„Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două inele, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale”, a informat Primăria Hunedoara.

Potrivit primarului Dan Bobouțanu, până la începerea construcției noului stadion, proiectul va trebui să fie avizat de mai multe comisii inter-ministeriale, să fie adoptată o hotărâre de Guvern pentru aprobarea investiției, iar ulterior Compania Națională de Investiții să înceapă procedurile de licitaţie pentru desemnarea firmelor care se vor ocupa de proiectul tehnic efectiv şi de lucrări.

Astfel, hunedorenii vor mai avea de așteptat cel puțin doi ani până la începerea lucrărilor la noul stadion, care va fi ridicat în locul actualei arene „Michael Klein”.

Stadionul „Michael Klein”, fost Corvinul, din Hunedoara a fost construit la sfârşitul anilor ´50 şi a fost inaugurat în 2 mai 1960, la meciul dintre Corvinul Hunedoara şi CFR Arad, s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1 – 0.

Foto: Primăria Hunedoara

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.