Peste 60 de sancţiuni contravenţionale aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind deplasările în spaţiul public, ca urmare a acţiunilor în sistem integrat, pentru prevenirea răspândirii COVID 19, pe raza localităţilor Orăştie, Simeria şi Călan

În data de 29.04.2020, efective mărite de poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Orăştie, ai Poliției Orașului Simeria și polițiști din cadrul Poliției Oraș Călan au derulat o acţiune comună, pe raza celor trei localităţi, pentru prevenirea răspândirii COVID 19 (prin identificarea celor care nu respectă prevederile Ordonanțelor Militare), respectiv asigurarea unui climat de siguranţă rutieră (prin verificarea respectării O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice).

În cadrul acţiunii, pe raza municipiului Orăştie, poliţiştii au identificat 13 persoane care se deplasau în spaţiul public fără a deţine documentele prevăzute de Ordonanțelor militare, pe durata stării de urgenţă. Cele 13 persoane au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 22.000 de lei, în timp ce pentru abaterile constatate în baza O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, poliţiştii au aplicat 20 de amenzi în valoare de 3.190 lei şi au reținut un certificat de înmatriculare al unui autovehicul.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, pe raza orașului Simeria, poliţiştii  au legitimat 133 de persoane si au aplicat, pentru neregulile constate pe drumurile publice, 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.180 lei (trei dintre acestea – pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare).

La Călan, poliţiştii au legitimat  197 de persoane și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei (toate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare.