PEDEPSE PENTRU ROMII CARE AU BĂTUT CRUNT UN AGENT DE PAZĂ ÎNTR-UN SUPERMARKET DIN DEVA

Judecătoria Deva a condamnat un tânăr de etnie romă și pe mama sa pentru bătaia aplicată unui agent de securitate din supermarketul Profi.

Darius Căldăraș (19 ani) a primit o condamnare de nouă luni de închisoare, cu suspendare, în dosarul de loviri și alte violențe. Ramona Căldăraș (43 de ani) a primit cinci luni de închisoare, la care se adaugă alte 833 de zile rămase neexecutate dintr-o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, într-un dosar de înșelăciune. Victima, Marcel Gliga, va trebui să primească 3.000 de lei daune morale, pentru suferințele îndurate. Sentința nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

 

Potrivit anchetatorilor, în 12 septembrie 2019, în jurul orei 19 :30, Marcel Gliga, agent de securitate într-un supermarket Profi, din Deva, se afla în timpul programului de lucru în incinta magazinului, când a observat două tinere de etnie rromă cu vârsta cuprinsă între 13 și 16 ani, care au intrat în magazin, deplasându-se printre rafturi. Agentul de pază le cunoștea pe acestea întrucât în urmă cu trei săptămâni, le-a prins sustrăgând produse din magazin, astfel că și-a concentrat toată atenția asupra lor. La un moment dat, una din fete a ieșit în grabă din magazin, gest apreciat de agent ca fiind unul dubios, motiv pentru care a urmărit-o și a întrebat-o dacă a venit la furat, atrăgându-i totodată atenția asupra faptului că va anunța poliția. Adolescenta l-a înjurat pe agent, apoi a plecat în fugă. După aproximativ o oră, în magazin și-a făcut apariția inculpatul Darius Căldăraș, însoțit de sora sa, care s-a îndreptat direct spre persoana vătămată și căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, acesta căzând la podea. Imediat, inculpatul a fugit în magazin, în spatele rafturilor, timp în care un grup de circa 10 – 15 persoane de etnie rromă au intrat în magazin, strigând și vociferând. Marcel Gliga a reușit să se ridice de jos și a încercat să închidă ușa de acces în magazin, moment în care a fost lovit din nou cu pumnii în zona feței de inculpat. A intervenit și mama acestuia – Ramona Căldăraș, însă nu pentru aplanarea conflictului, ci pentru a-i aplica, la rândul său, lovituri persoanei vătămate, cu poșeta în zona capului, arată anchetatorii.

Conflictul a fost aplanat de un alt tânăr, de etnie romă, care l-a scos din magazin pe Darius Căldăraș. Clienții și angajații s-au speriat la vederea scenelor de groază din supermarket. Victima a avut nevoie de 8 – 9 zile de îngrijiri medicale și a relatat ulterior că se teme pentru viaţa ei, deoarece a primit ameninţări de la tânăr şi de la apropiaţii acestuia.
Darius Căldăraș a recunoscut faptele, înregistrate de camerele video de supraveghere, însă și-a motivat gestul prin aceea că a vrut oarecum să se răzbune pe agentul de pază pentru că s-a luat de sora lui cea mică și că i-ar fi pulverizat cu spray lacrimogen în față, acuzând-o de furt. Mama sa a plecat din țară a doua zi după agresiune.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.