„PARÂNGUL NIGHT CHALLENGE” SE DESFĂȘOARĂ LA SFÂRȘITUL ACESTEI SĂPTĂMÂNI

Parângul Night Challenge” este o competiție ce se desfășoară exclusiv pe timpul nopții, fiind organizată de polisportivul Avram Iancu, din Petroșani, având două probe: alergare montană și ski de tură, ambele desfășurându-se în urcare. Anul acesta se desfășoară cea de-a VII-a ediție a concursului, prilej cu care vor fi și premii speciale, pentru cel sau cea care va reuși să doboare recordul de 40 de minute și 57 de secunde. Traseul pe care trebuie să îl parcurgă are o lungime de 4,5 kilometri și de va desfășura doar în urcare. Startul va fi dat sâmbătă, în 15 februarie, la ora 18:30.

A început numărătoare inversă pentru cei care își doresc să se înscrie online pentru a participa la una dintre cele mai atractive competiții din Masivul Parâng, „Parângul Night Challenge”, astăzi, fiind ultima zi. Cei care își doresc să participe, dar nu s-au înscris încă online, pot să plătească taxa și la fața locului. Astăzi, la ora 22:00, se vor închide înscrierile. Tot atunci organizatorii vor face și validările înscrierilor.

Cel care va „bate” recordul de 40 de minute și 57 de secunde, primește 2.500 de lei

Marii campioni ai alergării montane din România, Andrei Preda și Viorel Palici au țintuit cronometrul la 40 minute și 57 de secunde, în anul 2016. De atunci nimeni n-a mai putut îmbunătăți acest timp. „Dacă poți să faci un nou record de cursă, noi te răsplătim cu 2.500 lei cash și pe loc.

Valoarea totală a premiilor depășește 10.000 de lei, împărțiți pe secțiuni și categorii de vârstă.

Și asta este posibil doar cu sprijinul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, Hotel Rusu și alte forțe din Parâng care ne ajută să menținem nivelul ridicat al acestui „Vertical race”. Concurenții au de parcurs 4,5 kilometri doar în urcare. Startul se dă de la telescaunul vechi pe pârtia B, din Parâng, iar linia de finish este sus pe Vârful Parângul Mic (2.074 metri). Și pentru că e a VII-a ediție avem și cei șapte ani de acasă – păstrăm neschimbată taxa de participare la 70 lei. Înscrierea la cursa copiilor este gratuită. Cartierul general al cursei este la Hotel Rusu. Ridicarea kiturilor de concurs, festivitatea de premiere și petrecerea vor avea loc aici”, a declarat Avram Iancu, organizatorul evenimentului.

Pârtiile, optime pentru competiție

Organizatorul acestui eveniment, Avram Iancu, a fost deja pe traseu, în recunoaștere, iar acesta este numai bun pentru competiția care urmează. „În urma antrenamentului-recunoaștere de traseu avem vești excelente. Pentru ski de tură, întregul traseu este acoperit de zăpadă. Așadar, condițiile sunt optime pentru skiul de tură. În ceea ce privește alergarea montană, pe primii trei kilometri ai Pârtiei B se poate alerga 100 la sută. Zăpada este foarte bătătorită, doar ultima parte a pârtiei are o zăpadă mai mare. În golul alpin zăpada este bătătorită și nu este mare. Oricum nu este mai mare decât în 2016 când s-a stabilit record de cursă (40:57). De asemenea, echipa Salvamont Petroșani este la datorie zi și noapte, iar condițiile sunt bune și pentru skiul alpin în partea superioară a domeniului schiabil”, a adăugat Avram Iancu.

Inscrierea efectiva se face prin accesasarea linkului de mai jos.

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScdXBf49b_2kGZpKv0PR0Aj-6sDOzRf-GiOv1T2Fk0STl9-cw/viewform?fbclid=IwAR3FHhQ97xztJ6SaVUXlTYPYaXuBn7bvRptet1LK9wcMtz0oXbdiKg1AsgI

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.