(P) Provident Financial Romania: Ce variante de credit IFN ai și care ți se potrivește?

Un credit IFN, acordat de o instituție financiară nebancară precum Provident Financial România, poate reprezenta o alternativă mult mai facilă de a obține un împrumut, comparativ cu entitățile bancare. Acest lucru se datorează, în primul rând, condițiilor minime de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinești privind aprobarea solicitării de creditare.

AdChoices
ADVERTISING

Deseori, băncile sau alte instituții financiare oferă împrumuturi numai în schimbul unor garanți sau garanții. Mai mult decât atât, pragul minim al veniturilor lunare, pe care trebuie să le dovedești, poate depăși cu mult nivelul tău financiar actual. Drept urmare, astfel de condiții se pot dovedi a fi mult mai complexe și numeroase, spre deosebire de varianta unui credit IFN.

În cazul unui credit nebancar, oferit de Provident Financial România, condițiile de eligibilitate sunt mai ușor de îndeplinit, astfel încât în maximum 48  de ore poți avea banii la tine acasă (dacă alegi serviciul opțional și auxiliar de gestionare a împrumutului la domiciliu).

Înainte de toate, pentru aprobarea unui credit IFN de la Provident trebuie să fii o persoană cu cetățenie română, care a împlinit vârsta de 18 ani și dispune de un venit lunar de minimum 300 de lei. De asemenea, este necesar ca adresa ta de domiciliu sau reședința să se afle pe teritoriul țării noastre. Iar pentru menținerea legăturii cu creditorul tău, pe toată durata contractului, trebuie să furnizezi un număr de telefon valabil.

În ceea ce privește venitul lunar, acesta trebuie să fie fix și dovedibil. Spre exemplu, poți dovedi valoarea venitului tău printr-o adeverință de salariu sau, după caz, prezentând talonul de pensie. În funcție de nevoile și posibilitățile tale de returnare a banilor pe care intenționezi să-i împrumuți, ai la dispoziție două tipuri de credit IFN Provident.

Credit IFN Standard – pentru persoane cu venituri mici

✔ venit fix minim de 300 de lei/lună

✔ sume între 500 și 20.000 de lei

✔ rate fixe săptămânale

Credit IFN Star – pentru persoane cu venituri medii

✔ venit fix minim de 1.300 de lei/lună

✔ sume între 6.000 și 15.000 de lei

✔ rate fixe lunare

Așadar, la Provident ai credite rapide IFN special concepute pentru nevoile tale personale, în funcție de venituri, astfel încât să nu întâmpini niciun dezechilibru financiar privind achitarea ratelor. Întreaga activitate a instituției, care se desfășoară cu titlu profesional, în conformitate cu Legea nr. 93/2009, se bazează pe principiul creditării responsabile – despre care poți citi aici.

Compania se adresează în special persoanelor cu venituri mici și medii, din 2006 și până în prezent deservind astfel peste 1 milion de clienți unici în România. Pentru a stabili tipul de împrumut care ți se potrivește și pentru a vedea cuantumul fiecărui element al costului său, folosește simulatorul de credite de pe website-ul Provident.ro.

Dacă ai nevoie de o sumă de bani, pe termen scurt sau mediu, pentru a-ți duce planurile la bun sfârșit, apelează cu încredere la Provident. Reprezentanții companiei îți stau la dispoziție la oricare dintre numerele cu tarif normal 021 9877 / 021 275 75 75. Alternativ, poți completa formularul disponibil pe site-ul Provident.ro, iar un reprezentant te va contacta în cel mai scurt timp posibil.