Omer Tetik, CEO Banca Transilvania: Trebuie sa gasim modalitati de a aduce diaspora inapoi in Romania

Aducerea acasa a romanilor din diaspora si digitalizarea administratiei publice sunt doua dintre aspectele pe care Romania trebuie sa se concentreze in perioada urmatoare, precizeaza Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, intr-un interviu acordat wall-street.ro in cadrul campaniei “30 de ani de capitalism”.

 

 

Omer Tetik este cetatean roman de origine turca, nascut in Germania, si unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai industriei bancare din Romania. Acesta a preluat conducerea Bancii Transilvania in luna mai a anului 2013, pe cand se afla pe pozitia a 3-a in topul bancilor in functie de active.

In acest moment clujenii ocupa prima pozitie in acest clasament, iar profitul net inregistrat dupa primele noua luni din acest an se ridica la peste 1,38 miliarde de lei, mai mult decat intregul profit consemnat la nivelul anului trecut.

CEO-ul Bancii Transilvania considera ca ultimii 20 de ani au adus schimbari radicale in relatia dintre banci si clienti, iar institutii financiare care erau regionale sau de nisa, au ajuns in prezent banci mari, cu o abordare noua.

„De exemplu, Banca Transilvania si-a inceput povestea acum 25 de ani, cu o sucursala si 13 persoane in echipa, cu focus pe IMM-uri si visul de a reusi in Transilvania. Pot spune ca au fost doua etape majore in acesti ani, in Romania. Prima ar fi extinderea retelei de agentii, incepand cu anul 2000, in localitati mari si mici, urmata de „going digital”, cam de acum cinci ani. Etapele au fost influentate de comportamentul clientilor, dar si clientii au fost influentati de acestea. De exemplu, mai multe sedii a insemnat produse „la ghiseu”, semnaturi, intalniri face-to-face, drumuri la sucursale si o anumita dependenta de banca. Pasul a fost firesc in cresterea bancilor pentru ca o retea mai mare a adus clienti mai multi, cunoasterea acestora, dar si brand awareness. Etapa „going digital” a aparut datorita avansului tehnologiei si, din multe puncte de vedere, e avantajul vremurilor pe care le traim”, povesteste Omer Tetik.

Articol preluat de pe glasul-hd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.