NEWS ALERT. Protest la Termocentrala Mintia. Energeticienii au refuzat să intre în tură, în această dimineață

Peste 200 de angajați ai Termocentralei Mintia au refuzat, în această dimineață, să intre la serviciu. Oamenii nu încasat salariile pe care ar fi trebuit să le ia în data de 30 decembrie și nu au suficiente stocuri de cărbune pentru funcționarea normală a colosului energetic. La acest moment, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roșu, și directorul CEH, Samuel Dioane, sunt la Termocentrala Mintia, pentru a încerca să calmeze spiritele. Cristian Roșu le-a dat asigurări energeticienilor că își vor primi salariile în cursul zilei de astăzi sau, cel mai târziu, mâine.

Situația Termocentralei Mintia este cea mai gravă din ultimii ani. În luna august 2019, termocentrala a fost oprită pentru 11 zile, din cauza lipsei cărbunelui, iar acum, stocurile sunt, din nou, insufieciente.

La începutul acestui an, sindicaliștii de la Termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), au transmis un comunicat, în care acuză Guvernul României de sabotarea activității acesteea. Mai mult de atât, energeticienii susțin că prin acțiunile sau inacțiunile celor din Guvern, activitatea termocentralei ar putea fi stopată, iar municipiul Deva ar putea să rămână fără căldură și apă caldă în miez de iarnă. 

Redăm mai jos comunicatul integral transmis de Sindicatul Solidaritatea Hunedoara și scrisoarea deschisă adresată premierului României: 

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara aduce la cunoştiinţa opiniei publice dovezi care indică faptul că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri este responsabil de falimentul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. precum şi de vulnerabilizarea Sistemului Energetic Naţional. Importurile la energia electrică pe intervalele în care consumul este la vârf sunt tot mai dese, fapt ce poate aduce atingere la siguranţa naţională.

De asemenea, informăm opinia publică cu privire la faptul că acelaşi minister se face vinovat de lipsa căldurii şi a apei calde pentru mii de cetăţeni ai municipiului Petroşani, în ciuda faptului că Termocentrala Paroşeni a beneficiat de investiţii de peste 100 de milioane de euro din bani publici, termocentrală care în anul 2019 a funcţionat foarte puţin (cca două luni).

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara aduce la cunoştiinţa opiniei publice elemente care indică faptul că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri aduce atingere Siguranţei naţionale, încălcând prevederile Legii 51/1991, art. 3, lit. m, prin lipsa de implicare în apărarea drepturilor şi intereselor Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A., a cărui unic acţionar este.

Extras din L 51/1991:

m) orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional.

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara informează opinia publică cu privire la refuzul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, de a aplica prevederile Legii 222/2019 care permite trecerea Termocentralei Mintia la Unităţile Administrativ Teritoriale, fie Consiliul Judeţean Hunedoara, fie Primăria Deva, funcţie de cine solicită preluarea termocentralei. Tot Legea 222/2019 permite trecerea activelor viabile din cadrul CEH S.A. din Valea Jiului către alte entităţi economice.

De asemenea informăm opinia publică că administraţia Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. a refuzat plata unei sume de 6.000 de lei către ICEMENERG pentru a putea intra în posesia Buletinelor de analiză care atestă conformarea Termocentralei Mintia la condiţiile de mediu prin folosirea unui cărbune cu conţinut redus de sulf, a cărui test de ardere a fost realizat cu succes la data de 22 octombrie 2019. Buletinele de analize rezultate în urma testului de ardere amintit se pot folosi şi în procesul pe care termocentrala îl are cu Garda de Mediu dar şi pentru obţinerea autorizaţiei integrate de mediu, demersuri care arată că acest bun naţional cu o putere instalată de 1285 MW nu trebuie demolată, fiind a treia ca marime din România şi prima ca randament energetic pe cărbune.

În final informăm opinia publică cu privire la riscul iminent de oprire a activităţii termocentralei din cauza lipsei stocurilor necesare de cărbune, tot din cauza refuzului Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri de a respecta prevederile Legii 82/1992 care ar fi ajutat la realizarea stocului necesar pentru realizarea programului de iarnă şi asigurarea agentului termic pentru confortul cetăţenilor municipiului Deva , al şcolilor şi Spitalului Judeţean, precum şi a unor instituţii publice locale sau agenţi economici.

În acest sens, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara a trimis Guvernului României un document prin care solicită implicarea de urgenţă a Guvernului pentru emiterea unor hotărâri care să ducă la evitarea sistării activităţii Termocentralei Mintia.

Către, Guvernul României 

Domnului Ludovic Orban – Prim-ministru

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara solicită implicarea de urgenţă a Guvernului României în vederea evitării opririi activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cadrul Termocentralei Mintia ca urmare a politicii de falimentare dusă chiar de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, cu efecte deosebit de grave asupra cetăţenilor municipiului Deva precum şi asupra instituţiilor publice locale, şcoli, grădiniţe, spitale etc..

Solicităm prezenţa reprezentanţilor Guvernului României cu responsabilităţi legate de funcţionarea Societăţii Complexului Energetic Hunedoara şi a Termocentralei Mintia, la sediul acesteea, în săptămâna 06-10 ianuarie 2020, în vederea adoptării unor hotărâri care să ducă la evitarea sistării activităţii termocentralei.

Facem această solicitare ca urmare a lipsei unui dialog social între reprezentanţii Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi reprezentanţii sindicatelor din cadrul termocentralei, pe fondul politicii de falimentare a CEH S.A. dusă de minister prin reprezentanţii săi, din care menţionăm câteva:

1. Refuzul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri de a realiza stocurile de cărbune necesare pentru trecerea sezonului rece, conform Legii 82/1992, lucru ce a dus la imposibilitatea CEH S.A. de a realiza venituri mai mari atunci când piaţa a avut preţuri foarte mari la energia electrică (peste 900 de lei), fapt ce a dus la neplata drepturilor de natură salarială conform CIM, dar şi la lăsarea a peste 1.000 cetăţeni din municipiul Petroşani în frig în plină iarnă.

De asemenea, lipsa stocurilor de cărbune duce la creşterea importurilor la energie electrică cu consecinţe grave asupra economiei româneşti, lucru ce poate aduce atingere Siguranţei naţionale. Dependenţa României de importul de energie electrică duce totodată la vulnerabilizarea Sistemului Energetic Naţional, un blackout ( https://www.bursa.ro/aproape-de-blackout-criza-electricitatii-ne-intoarce-in-era-comunista-85940839 ), find tot mai aproape.

2. Refuzul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri de a pune în aplicare prevederile Legii 222/2019, care permite stingerea obligaţiilor fiscale şi trecerea Termocentralei Mintia spre UAT-uri. Acest demers va permite accesarea de fonduri europene pentru modernizarea reţelei de transport şi distribuţie a agentului termic cu efecte benefice pentru poluarea populaţiei municipiului Deva prin rebranşarea locuinţelor la reţeaua de termoficare în sistem centralizat şi eliminarea centralelor de apartament care au dus la creşterea cazurilor de cancer în rândul locuitorilor, conform studiului realizat de UMF Cluj.

De asemenea, prin accesarea fondurilor europene de către UAT-uri se poate monta în cadrul termocentralei un grup energetic de coincinerare a deşeurilor, lucru ce ar rezolva problema gunoaielor în judeţ dar şi eliminarea costurilor legate de gestionarea acestora.

3. Refuzul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin reprezentanţii săi la nivelul CEH S.A. de a achita contravaloarea monitorizării de către ICEMENERG a testului de ardere la Termocentrala Mintia a unui sort de cărbune cu conţinut redus de sulf, efectuat pe data de 22 octombrie 2019, care confirmă faptul că termocentrala este conformă la condiţiile de mediu.

Acest refuz nejustificat al administraţiei CEH S.A., girat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, arată clar faptul că se urmăreşte falimentul unui producător de energie electrică cu o putere instalată de 1285 MW, odată cu închiderea mineritului, pentru a transforma România în cel mai important importator de energie electrică din regiune, ştiut fiind faptul că în Ungaria, la Pacs se construiesc două capacităţi energetice nucleare de 2×1250 MW.

4. Refuzul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri de a iniţia modificarea Legii 123/2012, prin introducerea prevederilor din Directivele Europene în domeniu şi de a preciza în legislaţia secundară, mecanismele care protejează producătorii clasici de energie electrică şi termică.

Pentru a clarifica cele de mai sus, dar şi alte aspecte legate de viitorul Termocentralei Mintia vă solicităm domnule prim-ministru să vă implicaţi în procesul de redresare a acestui bun naţional.

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara este o organizaţie sindicală neimplicată politic sau financiar în acţiunile de demolare a Termocentralei Mintia, motiv care ne îndreptăţeşte ca în lipsa unui acord favorabil încheiat cu Guvernul României să cerem chiar noi salariaţilor, oprirea termocentralei cu respectarea legislaţiei în vigoare

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.