NEWS ALERT. Mircia Muntean, față în față cu libertatea. Astăzi se judecă cererea de liberare condiționată a sa. Ce reacție a avut fostul primar al Devei, la întâlnirea cu presa (VIDEO)

Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva, este la un pas de libertate. Astăzi, el a fost adus în fața instanței Judecătoriei Deva, acolo unde se judecă cererea sa de liberare condiționată. La intrarea în sala de judecată, întrebat de jurnaliști dacă merge acasă de sărbători, Mircia Muntean a dat din cap, în semn că „nu”. Dar, mai apoi, a făcut semnul „ok” cu mâna.

Procesul nu a durat mult timp, iar instanța a rămas în pronunțare. La ieșire, Mircia Muntean le-a transmis celor aflați în clădirea Judecătoriei „sărbători fericite”.

Fostul primar al Devei Mircia Muntean a ajuns în închisoare în luna aprilie 2017, fiind condamnat la șase ani de închisoare. În prezent, fostul edil șef se află la Penitenciarul Deva (Bârcea Mare). Muntean muncește la biblioteca închisorii, pentru a beneficia de reducerea pedepsei. El va beneficia și de Legea recursului compensatoriu. Înainte de intrarea în vigoare a recursului compensatoriu, Mircia Muntean ar fi urmat să fie propozabil în Comisia de liberări condiționate abia în septembrie 2020.  

Mircia Muntean a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare, într-un dosar în care a fost judecat pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate. Pedeapsa finală a rezultat din contopirea a două condamnări din două dosare diferite. Fostul edil a primit doi ani de detenţie în dosarul supranumit „Alcoolul la volan”, la care s-au adăugat patru ani de închisoare cu suspendare primiţi pentru abuz în serviciu în „Dosarul Shell”, în 2013, beneficiul suspendării fiindu-i revocat. 

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.