Naționaliștii din județ strâng rândurile și parafează un protocol de colaborare pentru alegerile locale

Forțele politice cu doctrină naționalistă din județ, dar și asociațiile patriotice, pun la cale o coaliție electorală cu care să intre în alegerile locale. Ca pilon central va fi formațiunea politică nou-înființată AUR, la care urmează să se coaguleze și alte entități. Astfel, va fi semnat un „Protocol în vederea unificării mișcării naționaliste” între AUR, PRM Hunedoara și Uniunea Vatra Românească Filiala Hunedoara. Una dintre reguli va fi participarea la alegerile locale doar sub sigla AUR. 

„E un protocol de susținere a partidului AUR, nu de alianță, pentru că asta presupune altceva. Este vorba despre susținerea acestor organizații neguvernamentale sau chair a partidelor care se vor alătura acestui curent naționalist, pe care noi îl promovăm. Nu ne dorim oameni compromiși, care au fost implicați în funcții obținute pe criterii politice sau alte situații de acest gen. Avem oameni curați din punct de vedere politic, pe care vrem să-i promovăm, cu o campanie normală, curată și să nu fim un partid al celor care votează împotriva cuiva, ci pentru cineva. Și acel cineva va fi cetățeanul”, a explicat Marius Mane, vicepreședinte al organizației AUR Hunedoara. 

La rândul său, președintele filialei județene AUR, Tiberiu Claudiu Barstan, a afirmat că implicarea sa și a colegilor săi este pentru a aduce în fața oamenilor soluții simple care să le schimbe viața în bine. 

„Suntem o formațiune tânără, dar cu mult entuziasm și dorință de implicare în problemele oamenilor. Patriotismul, iubirea de țară, stoparea măgăriilor din administrația publică acestea sunt câteva dintre principiile noastre. Avem soluții simple și clare pentru problemele oamenilor, atât la nivel local, cât și la nivel național. În opinia mea, sunt chestii simple, pe care dacă le gândești și le faci cu sufletul curat poți schimba lucrurile în favoarea românilor. Până acum, conducătorii noștri le-au gândit doar în interesul grupărilor lor. Nu vom veni cu povești, vom veni cu soluții clare, pe care nu ai cum să nu le agreezi”, a declarat Tiberiu Claudiu Barstan. 

Vicepreședintele filialei județene a PRM Hunedoara, Mircea Mincea, a declarat că unificarea mișcării naționaliste este un obiectiv mai vechi al partidului său, iar protocolul care s-a semnat va duce la un succes electoral la alegerile din acest an.

„În ultimii ani, PRM s-a luptat pentru unificarea mișcării naționaliste. Considerăm că încheierea unui protocol între formațiunile care împărtășesc aceleași valori, va genera capitalizarea electoratului naționalist, va împiedica risipirea acestuia și ne va ajuta să ne atingem obiectivele, respectiv, intrarea în Consiliul Județean Hunedoara și în cât mai multe consilii locale de pe raza județului. Membrii PRM vor candida pe listele electorale AUR, iar PRM va pune la dispoziția aliaților săi toate resursele materiale și umane pentru susținerea campaniei electorale”, a declarat Mircea Mincea. 

AUR Hunedoara are înființate 12 organizații locale și 10 organizații în curs de înființare. 

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.